Amendate de Poliţia Ecologică

Amendate de Poliţia Ecologică
Zeci de firme orădene găsite cu nereguli de salubrizare au fost amendate de Poliţia Ecologică.

Pentru responsabilizarea orădenilor în ceea ce priveşte menţinerea curăţeniei şi protecţia mediului înconjurător, agenţii comunitari au continuat, în perioada 6-12 iulie, igienizarea malurilor Crişului Repede. Tot atunci agenţii comunitari au trecut la verificări ale contractelor de salubrizare la persoane fizice şi societăţi comerciale.

Firme amendate

12 firme de pe strada Ogorului şi Calea Clujului, găsite cu scăpări la menţinerea curăţeniei în jurul imobilelor, au fost avertizate de Poliţia Comunitară. Abia în urma avertismentelor date de poliţişti au igienizat perimetrele din jurul sediilor sau punctelor de lucru. Este vorba de societăţile comerciale Meteor Auto, Metalurgica, Salomgeo Thermimpex, Proiexim, Electromontaj, Bella Internaţional, Ready Mix, Timex, Termocentrale, Bronx, Selgros, Praktiker. Şi o bună parte dintre agenţii economici de pe Calea Clujului s-au aflat în aceeaşi situaţie: Sicoop, Tiger Amira, Plastor, Planet Casa.

Poliţiştii comunitari au aplicat şi 47 de amenzi altor firme, pentru că nu au intreţinut corespunzător spaţiile verzi, au depozitat gunoaie ilegal, iar unele nici măcar nu aveau contracte cu un operator de salubritate. Valoarea totală a amenzilor a fost 18.000 de lei.

Mălina Pop



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !