Ameninţare cu bombă la Hunedoara

6Comentarii
Ameninţare cu bombă la Hunedoara
Hunedoara – O persoană a anunţat joi seara, prin numărul de urgenţă 112, faptul că a amplasat o bombă în incinta Băncii Comerciale Române (BCR), Sucursala Hunedoara. Jandarmii şi poliţiştii au izolat zona, iar echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului Poliţiei de Intervenţie Rapidă (D.P.I.R.) şi un lucrător de la Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe Toxice s-au deplasat la obiectivul vizat. 

După efectuarea controlului tehnic de specialitate s-a stabilit că alarma a fost falsă. Pentru că în localitate mai exista o agenţie a băncii, oamenii legii au efectuat verificări în ambele locaţii, dar nu au găsit nici urmă de explozibil.

„Ameninţarea cu bombă constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 12 ani. Dacă va fi depistată persoana în cauză, va plăti costul întregii opraţiuni”, a declarat subinspector Mihai Sălăgean, şeful Grupei Pirotehnice din cadrul D.P.I.R.. În cazul în care autorul este minor, părinţii acestuia vor fi traşi la răspundere, fiind sancţionaţi cu amendă de până la 2000 lei. Vocea care a anunţat amplasarea bombei părea a fi a unui copil. Oamenii legii efectuează în continuare cercetări pentru a identifica persoana în cauză.

Mihaela Tămaş



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor