Amenzi de 230.000 de lei pentru munca la negru

Reactualizat la:
Marius Rotar
Marius Rotar
Deşi amenzile sunt foarte mari, mai există firme care practică munca fără forme legale de angajare.

Potrivit informaţiilor primite de la ITM Bihor, în urma controalelor efectuate în luna februarie, au fost identificaţi mai mulţi angajatori care practicau munca la negru. „Au fost identificaţi un număr de 16 angajatori care practicau munca fără forme legale de angajare, fiind depistate 36 persoane care lucrau fără forme legale de angajare. În acest sens au fost aplicate 14 amenzi în valoare totală de 230.000 lei”, informează Marius Rotar, inspectorul şef al ITM Bihor.

„O zi pe săptămână”

În cadrul Campaniei naţionale „O zi pe săptămână” în domeniul relaţiilor de muncă, în luna februarie 2016 au fost controlaţi un număr de 118 angajatori. Au fost sancţionaţi un număr de 55 angajatori, fiind aplicate un număr de 76 sancţiuni contravenţionale. Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 275.500 lei.

S-au constatat 182 deficienţe, fiind dispuse măsuri pentru remedierea acestora. Deficienţele constatate se referă la: neîntocmirea contractului individual de muncă; neîntocmirea actelor de de suspendare a contractelor individuale de muncă; transmiterea de date eronate în REVISAL; neprezentarea evidenţei orelor de muncă prestate; nerespectarea prevederilor legale cu privire la repausul săptămânal; neachitarea depturilor salariale; necomunicarea fişei postului; necomunicarea regulamentului intern; nerespectarea prevederilor legale cu privire la sărbătorile legale; neplanificarea concediilor de odihnă pentru anul 2016 şi neiniţierea de negocieri în vederea încheierii contractului colectiv de muncă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase