Amenzi de peste 500.000 lei aplicate de comisarii de mediu

De Simona Drimbău
Reactualizat la:
Amenzi de peste 500.000 lei aplicate de comisarii de mediu
În primul trimestru al anului GNM CJ Bihor a efectuat nu mai puţin de 360 de inspecţii.

53 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 518.000 lei au fost aplicate în prima perioadă a anului de Garda de Mediu Comisariatul Judeţean Bihor. Cea mai mare sancţiune aplicată de comisarii de mediu a fost în valoare de 50.000 lei.

Amenda a dată unor societăţi pentru nerespectarea măsurilor stabilite în controalele anterioare. „De asemenea, în perioada 01.01.2018 – 31.03.2018 au fost aplicate şi trei sancţiuni complementare de suspendare a activităţii”, a precizat Mihai Togor, comisarul şef al GNM CJ Bihor.

Astfel, în primul trimestru al anului 2018, Comisariatul Judeţean Bihor al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat nu mai puţin de 360 de inspecţii dintre care 163 inspecţii au fost neplanificate.

În cadrul inspecţiilor neplanificate, au fost înregistrate 85 controale dispuse de Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu, 21 controale cu alte autorităţi, în urma protocoalelor încheiate în acest sens cu instituţii la nivel judeţean, 22 controale efectuate în urma sesizărilor şi 16 controale în urma autosesizării. Principalele neconformităţi constate în urma controalelor efectuate au fost: lipsa solicitării/obţinerii actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului, nerealizarea în totalitate şi la termen a măsurilor stabilite în timpul controalelor anterioare. Printre nereguilile des constatate se numără şi nerespectarea prevederilor Autorizaţiei de Mediu, neîntocmirea evidenţei gestiunii deşeurilor, nerespectarea prevederilor Regulamentului CLP privind etichetarea substanţelor sau amestecurilor chimice periculoase, neetichetarea deşeurilor periculoase şi tăieri de arbori neautorizate.

Controale

„Inspecţiile realizate au avut ca prioritate verificarea respectării condiţiilor impuse în actele de reglementare, a măsurilor impuse cu ocazia controalelor anterioare, dar şi a măsurilor impuse cu ocazia verificărilor reclamaţiilor. O pondere importantă în activitatea de control desfăşurată în primul trimestru din anul 2018 a avut-o rezolvarea reclamaţiilor/sesizărilor. Astfel, din cele 27 sesizări înregistrate, cinci au vizat tăieri ilegale de vegetaţie din afara fondului forestier, cinci au vizat deversări de ape uzate, patru depozitări necontrolate de deşeuri şi două au vizat aspecte privind calitatea aerului”, a punctat comisarul şef al GNM CJ Bihor.

Deasemena o pondere foarte importantă în activitatea de control au avut-o verificările efectuate în contextul cauzei C-301/17, Comisia Europeană împotriva României, acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, introdusă în temeiul articolului 258 din Tratatul privind funcţioanrea Uniunii Europene, prin care Comisia Europeană solicită curţii să constate că România nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce ii revin privind depozitele de deşeuri de pe teritoriul României, fiind urmărită punerea în aplicare a Ordinului Ministrului nr. 1063/2017, prin verificarea celor nouă depozite neconforme de deşeuri industriale periculoase incluse în HG 349/2005 şi a celor opt depozite de deşeuri municipale neconforme ecologizate şi închise, spun comisarii bihoreni de mediu.

Totodată la sfârşitul trimestrului I comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au demarat mai multe controale tematice privind verificarea modului în care au fost salubrizate cursurile de apă, au fost realizate şi întreţinute şanţurile şi rigolele în localităţi pentru asigurarea secţiuniloor de scurgere a apelor mari, verificarea stării de salubrizare a localităţilor, cursurilor de apă şi căilor de comunicaţie. Verificarea zonelor de agrement în vederea prevenirii, reducerii şi eliminării impactului negativ asupra mediului, generat de practicarea inadecvată a activităţilor de picnic, cu prilejul sărbătorlor legale.

În perioada de referinţă în judeţul Bihor au fost înregistrate trei poluări, accidente sau incidente care să ducă la afectarea gravă a factorilor de mediu apă, aer, sol. Acestea au fost la Suplacu de Barcău prin deversări de produse petroliere direct pe sol pe o supafaţă de circa 100 mp, respectiv 50 mp şi în muncipiul Oradea prin incediul declaşat în cadrul unei societăţi comerciale fiind degajat un fum gros, negru, înecăcios care se propaga spre zona de nord-nord-vest a municipiului Oradea.

În incendiu au ars, pe o suprafață de circa 600 de metri pătrați, aproximativ două tone pungi expandate și materiale plastice, circa 7.600 de litri ulei hidraulic, aproximativ 65 tone deșeuri din plastic, aproximativ două tone repere din plastic și circa 2,5 tone deșeuri din carton.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !