Amenzi de peste 800.000 in domeniul SSM

De Dan Birta
Aspect de la întâlnirea trimestrială cu angajatorii de la ITM Bihor
Aspect de la întâlnirea trimestrială cu angajatorii de la ITM Bihor
Inspectorii ITM Bihor au controlat 1.035 de agenţi economici în semestrul I 2012 pe tematici de SSM.

ITM Bihor a făcut analiza activităţii pe trimestrul II din 2012 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (SSM). Manifestarea a avut loc miercuri, 25.07.2012, ora 10:00, la sediul din Oradea, cu ocazia întâlnirii trimestriale cu angajatorii. Totodată, Eugen Cîrmaciu, inspectorul şef adunct al ITM Bihor a prezentat programul propriu de acţiuni şi inspecţii pentru semestrul II, dar şi informaţii despre „Organizarea Săptămânii europene pentru SSM”, care va avea loc în luna octombrie la Oradea.

Controale şi amenzi

„Inspectorii de muncă din cadrul serviciului sănătate şi securitate în muncă al ITM Bihor au realizat în perioada de referinţă un număr de 1.153 controale la 1.035 agenţi economici. Cu ocazia controalelor efectuate s-au constatat numeroase abateri de la respectarea aplicării legislaţiei în vigoare şi s-au aplicat un număr de 2.199 sancţiuni contravenţionale, din care 161 amenzi în cuantum de 813.500 lei”, a precizat Eugen Cîrmaciu.

Dintre campaniile efectuate amintim Campania de monitorizare privind implementarea legislaţiei naţionale care transpune legislaţia comunitară din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. În cadrul acestei campanii au fost controlaţi 763 de angajatori fiind depistate peste 1.000 de deficienţe. Au fost aplicate circa 850 avertismente şi 75 de amenzi în valoare de peste 437.000 de lei.

Eugen Cîrmaciu a informat asistenţa şi despre Organizarea şi desfăşurarea Săptămânii Europene de Securitate şi Sănătate în Muncă:„Lider ship şi consultarea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă” sub egida Agenţiei Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă, care va avea loc la Oradea în decada a treia a lunii octombrie în intervalul 22-24 octombrie 2012.

Tot în cadrul întâlnirii de ieri a avut loc o analiză a accidentelor de muncă din primul semstru. În perioada analizată, pe raza judeţului nostru s-au produs u accident mortal şi 16 accidente cu incapacitate temporară de muncă, iar Indicele de frecvenţă a fost 0,08 0/00 pentru totalul persoanelor accidentate.

Pe parcursul semestrului I 2012 nu s-au înregistrat accidente cu urmări de invaliditate. Pe raza judeţului Bihor s-au înregistrat trei noi cazuri de boală profesională şi anume un caz de hipoacuzie bilaterală neurosenzorială şi două cazuri de silicoză.

 

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase