Amenzi lejere

Amenzi lejere
ORADEA – Garda Naţionala de Mediu, Comisariatul Judeţean Bihor împreună cu DA Crişuri Oradea şi ISU Crişana, au controlat în luna februarie 20 de primării din Bihor.

„S-au constatat existenţa unor depozite neconforme de deşeuri menajere, plastic si material lemnos in special in zona cursurilor de apa, la marginea căilor de acces etc. Menţionam ca aceste depozite au fost in cantităţi mici de pana la 2mc”, se arată într-un comunicat remis de Prefectura Bihor.

Au fost aplicate şase avertismente şi şapte amenzi contravenţionale, in valoare totala de 114.000 lei noi. Comisarii Gărzii de Mediu au fost indulgenţi cu primăriile Ciuhoi, Tinca, Girisu de Cris, Sacueni, Borş si Lunca. O amenda de 10.000 lei a încasat Primăria Tileagd, iar una de 1.000 lei Primăria Rieni. Direcţia Ape Creişuri a amendat Primăria Sârbi cu 75.000 lei, pe Tudorel Sertea cu 25.000 lei, iar primăriile Pietroasa, Carpinet si Dobresti au fost sancţionate cu câte 1.000 lei.

Întrebat de J.b. dacă nu i se par prea indulgente măsurile luate de către instituţiile de control, prefectul Mircea Ghitea, fost şef al Gărzii de Mediu, a acceptat că succesorii săi de la Garda de Mediu sunt prea blânzi. „Într-adevăr, observ că tratează lucrurile prea cu duhul blândeţii. Am să discut despre aceste aspecte cu Garda de Mediu”, a asigurat Ghitea.

Calin Corpas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase