Amenzi mari, pentru sume mici

3Comentarii
ORADEA – Controalele inopinate întreprinse de reprezentanţii Gărzii Financiare (GF) Bihor în luna decembrie au acoperit 602 agenţi economici. Din aceştia au fost sancţionaţi 586, semn că majoritatea societăţilor comerciale preferă să ocolească legea cât de mult posibil.

„Contează foarte mult ca acţiunea de control să fie inopinată”, specifică şeful GF Bihor, Călin Gal. Un exemplu în acest sens ar fi cele patru unităţi care au fost închise de Sărbători, pentru lipsa casei de marcat. Amenzile aplicate s-au ridicat la 40.000 de lei, chiar dacă sumele confiscate nu au depăşit 450 de lei.

 

Transport

Din cei peste 600 de agenţi economici verificaţi, 70 au fost supuşi controlului în timpul manipulării şi transportului mărfurilor. „Avem echipaje care patrulează cu maşinile de serviciu, iar când identifică mijloace de transport care sunt încărcate sau descărcate, verifică domentele de însoţire a mărfii”, povesteşte comisarul şef al GF Bihor. Cele mai multe „suprize” sunt descoperite, de obicei, la pâine. „Aprovizionarea cu pâine ridică probleme deosebite”, spune Călin Gal.  De exemplu, dacă la verificarea camioanelor care transportă pâine, pe avizul de însoţire a mărfii sunt înscrise 1.000 de bucăţi, în maşină nu sunt mai mult de 600 şi transportatorul nu are asupra sa nici factura pentru cele 400 de pâini lăsate. „Dacă încasează banii, trebuie să aibă chitanţă”, atrage atenţia Gal.  La cei 70 de agenţi economici verificaţi în timpul transportului le-au fost aplicate amenzi în valoare de 25.000 de lei. Mărfurile confiscate au avut o valoare de circa 3.000 de lei.

 

Sesizări penale

Per total, în luna decembrie, sumele constatate s-au ridicat la un milion de lei, chiar dacă s-a încasat cu puţin peste 600.000 de lei. GF Bihor a înaintat spre organele penale patru sesizări, cu privire la patru firme care au prejudiciat statul cu circa 26.100 de lei. De cel mai mare prejudiciu a fost responsabilă o societate comercială, specializată în prestări de servicii în construcţii.

Claudia Curta



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor