Amenzi pentru actele expirate

Amenzi pentru actele expirate
4.071 este numărul persoanelor care au fost puse în legalitate cu act de identitate în perioada 1 – 31 martie 2012, în cadrul acţiunii Luna Identităţii, anunţă Biroul de Evidenţă a Persoanelor(BEP).

Dintre acestea, 1.360 au fost iertate de plata amenzii, cuprinsă între 40 şi 80 de lei. Astfel, valoarea amenzilor neîncasate de municipalitate se ridică, estimativ, la 55.000 lei. Începând din 2 aprilie, toţi cetăţenii ale căror acte de identitate au expirat de mai mult de 15 zile sunt sancţionaţi cu amendă potrivit prevederilor legale.

O comparaţie a activităţii Biroului din lunile anterioare – 2.608 de acte de identitate emise în ianuarie şi 1.840 în februarie, îndreptăţesc conducerea Direcţiei de Evidenţa Populaţiei să considere că acţiunea a avut succes.

„Precizăm că la începutul lunii martie, în municipiul Oradea şi alte 14 comune arondate din punct de vedere al evidenţei persoanelor, conform bazei de date erau 11.251 cetăţeni restanţieri. Estimăm că, numărul persoanelor rămase a fi puse în legalitate s-a diminuat cu această ocazie sub cifra a 10.000 de cetăţeni”, se arată într-un comunicat al BEP.

Municipalitatea reaminteşte cetăţenilor că actul de identitate este documentul care se eliberează cetăţeanului român şi care face dovada identităţii, a adresei de domiciliu şi, după caz, a adresei de reşedinţă a titularului acestuia.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !