Amenzi pentru iarba necosită

Reactualizat la:
2Comentarii
Amenzi pentru iarba necosită
În perioada 1 – 21 august, poliţiştii locali au continuat acţiunea de somare şi sancţionare a persoanelor care nu întreţin spaţiul verde din perimetrul imobilului pe care îl deţin şi a proprietarilor de terenuri insalubre din Municipiul Oradea.

Poliţiştii locali au întocmit un număr de 92 de procese verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, persoanelor care nu s-au conformat termenelor date, privind obligativitatea de a întreţine spaţiul verde din perimetrul imobilului sau proprietarii terenurile insalubre din Oradea, anunţă Primăria printr-un comunicat de presă.

Amenzile se aplică în baza prevederilor Hotărârii de Consiliul Local nr. 429 din 2009 privind Regulamentul de organizare, dezvoltare şi întreţinere a spaţiilor verzi din Oradea şi ale Hotărârii de Consiliul Local 725 din 2006 modificată, privind Regulamentul Serviciilor Publice, parcurile şi zonele verzi. Astfel, cele două HCL prevăd că „asociaţiile de proprietari, persoanele fizice şi juridice au obligaţia de a efectua, începând cu luna mai până în luna septembrie, în prima săptămână a fiecărei luni menţionate, cosirea/tăierea ierbii, din perimetrul imobilului pe care îl deţin, până la limita carosabilului” respectiv că orădenii „au obligaţia de a asigura o permanentă stare de curăţenie a terenurilor pe care le deţin sau le administrează, până la limita carosabilului”.

Nerespectarea prevederilor mai sus menţionate se sancţionează cu amenzi de la 1.000 la 2.500 lei.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor