Amenzi pentru mizeria malurilor

BIHOR – Direcţia Apelor Crişuri (DAC) a făcut, în cursul lunii martie, numeroase controale privind modul în care primăriile şi consiliile locale şi-au respectat obligaţiile de a menţine curăţenia pe albiile râurilor. Din 53 de controale efectuate, 40 au fost pe teritoriul judeţului. Inspectorii au aplicat amenzi în valoare de 3.000 RON şi au întocmit 21 de avertismente numai pe plaiurile bihorene.

„Amenzile au fost aplicate primarilor şi au vizat în primul rând depozitarea necontrolată a deşeurilor pe cursurile de apă. Ca măsuri urgente, au fost stabilite următoarele: eliminarea deşeurilor de pe cursurile de apă, amplasarea plăcuţelor privind interzicerea depozitării deşeurilor, dotarea zonelor de agrement cu containere metalice, încheierea de contracte de salubrizare cu firme autorizate, realizarea unui sistem de colectare selectivă a deşeurilor, precum şi finalizarea acţiunilor de salubrizare începute anul acesta”, precizează Anca Mihociu, reprezentanta DAC. Termenele de executare a măsurilor impuse variază, fiind însă în cea mai mare parte stabilite pentru luna aprilie.

„Administraţiile publice locale sunt obligate prin lege să ia măsuri privind amenajarea locurilor speciale pentru depozitarea deşeurilor de orice fel şi să asigure curăţarea cursurilor de apă, a digurilor, a bălţilor şi a lacurilor de pe raza localităţii”, menţionează Anca Mihociu. Localităţile în care s-a recurs la sancţiuni sunt Şăuca, Pietroasa, Cociuba Mare şi Săcădat.

Monica Mateiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase