„Amintiri de nota 10” despre un dascăl pentru generații de vulcaniști

De Veronica Bursaşiu
1Comentariu
„Amintiri de nota 10” despre un dascăl pentru generații de vulcaniști
Catedra de fizică a Colegiului Național Samuil Vulcan, o adevărată școală în școală pierde un OM și un DASCĂL de excepție, pe profesorul DAN AUREL MUȘET, care pleacă la pensie.

O situație parcă greu de acceptat pentru generații și generații de elevi cărora le-a apărut în față, ani și ani, cu zâmbetul pe buze, netezindu-le drumul spre cunoaștere, încurajându-i și susținându-i.

Un profesor avangardist, prin maniera actuală și după 40 de ani în care își primea elevii în laboratorul de fizică, prin stilul de predare, așezarea în bănci, astfel încât cei care intrau în clasă aveau un tablou clar unde sunt premianții, unde sunt cei medii și cei mai puțini prieteni cu fizica, după cum erau așezați la începutul literei U sau la final. Un dascăl, care dincolo de lecțiile de fizică a dezvoltat printre vulcaniști și o pasiune pentru sportul minții, șahul…

Iată ce scrie un fost elev despre profesorul Mușet, rânduri care au stârnit valuri de reacții printre fosții elevi ai profesorului. Și ce răsplată poate fi mare pentru un dascăl decât recunoștința, dragostea și respectul elevilor săi?!

„AMINTIRI DE NOTA ZECE

Câteodată e greu să scrii, mai ales despre oamenii pe care te-ai obișnuit să îi știi invariabil într-un loc, să îi găsești acolo când vii pentru prima oară, să pleci după mulți ani, și după și mai mulți ani, să treci pe acolo episodic, și tot acolo să fie….

Profesorul Dan Aurel Mușet a fost acolo în 1978 când am ajuns la Samuil Vulcan, mi-a predat fizica din ’79 până în 1984, am absolvit în ’86, dar, încă 33 de ani a fost de găsit, la cabinetul său de fizică. Timpul nu tace, dar trece, și aflu azi, (deși era de așteptat), că…se va pensiona. Normal, este o veste foarte bună că după atâția ani petrecuți în slujba pedagogiei, pe altarele fizicii, vine și o binemeritată pensie. Dar dacă dau filmul „înapoi” cu 40(!) de ani, când am pășit pentru prima dată oficial în laboratorul de fizică, cu bănci în „U”, total neconforme cu rigorile timpului, iar noi eram pitici habarniști care încercam să ne ascundem de fizică și de profesorul Mușet, mă apucă o nostalgie greu explicabilă pentru unii.

De ce? Pentru că mulți vedeau fizica, ca un «babau» complicat, poate inutil, oricum, greu de parcurs. Eu aveam ceva «părere» din familie, și de fizică, și de domnul profesor, de la fratele mai mare cu doi ani ( -ceea ce era un mare impediment, pentru simplul fapt că frații tot timpul sunt comparați, indiferent dacă era mai bun sau mai rău, tot aia era).

Ceea ce contează enorm, și în viață, este prima impresie. Ca în gastronomie, dacă un gust te cucerește, te va «amăgi» toată viața. Așa a fost prima oră de fizică, la 12 ani și șase clase începute…A nu se uita, nu vorbim de ziua de azi superdotată, unde informația curge pe robinet! Științele aplicate erau ceva «misterios», legile care ne guvernează existența efemeră, păreau multora un haos de proporții cosmice.

După o sumară prezentare de politețe, dom’profesor a făcut întuneric (m-a fascinat cu tabla glisantă) și ne-a proiectat câteva imagini cu un diaproiector (videoproiectorul nu se inventase, hm…). Imagini aparent banale. Una o rețin cu exactitate, un deal, întrerupt de un drum scobit în pământ, poate de o viitură, poate de utilaje, se vedeau doar urme în noroi. Imagini statice, «natură moartă» și a venit întrebarea (citez din memorie):

«- Ce reprezintă aceste imagini?
….de pe ici de pe colo, din sală:
– Reprezintă mișcare.
– Ce fel de de mișcare?
…tăcere.
Sar și eu de colo:
– Care lasă urme!»

Răspunsul domnului profesor a fost sec, și fără echivoc:
– Zece.

Cert, că am închis gura clasei. Prima oră de fizică din viața mea și am luat fața tuturor. Un 10 trecut în catalog! Mă rog, au urmat ceva explicații, motivații, dar efectul a fost de neprețuit. Un zece pentru intuiție probabil, pentru spontaneitate, nu știu. Poate pentru curajul de a spune ceea ce gândești?
Cu mâna pe inimă, este cel mai valoros 10 pe care l-am luat în viața mea. Mă reprezintă (am mai luat un alt 10 memorabil , în teză, tot la fizică, atunci studiam optica, de care iarăși sunt mândru-doar eram fotograf, era propria rușine să nu excelez…).

Scurtă precizare: nu eram elev din categoria «cei mai tari», luam note bune, cam când aveam chef. În rest, intuitiv, spontan, poate un pic conflictual, ciudat și imprevizibil. Profund în ceea ce îmi plăcea. De aceea am memorat așa de ușor «anumite» note de zece.

Revenind, am rămas foarte buni amici cu fizica. Și cu stilul pedagogic al domnului profesor. M-am îndrăgostit de fizica experimentală, de care am avut multă parte. De «un pic» de cercetare, de a vedea cu ochii noștrii ce se petrece dincolo de formule. De a sintetiza cunoștințe, de a face «tabele de sinteză» cu materia din trimestru trecut. Hm, multe trucuri de a învăța EFICIENT. Și că fizica, știința în general este frumoasă!

Poate ar fi multe, multe de spus, despre ore unde se mai și râdea, unde copiatul sau altă gafă școlară se pedepsea cu «ofsaid» și cu electroșocuri (nu intru în detalii, prietenii știu de ce!), iar notele se dădeau pe «bune» (am luat și nesatisfăcătoare și nu m-am supărat), unde discutam de tehnică, de inventică, de nave cosmice, sau de orice aiureală plauzibilă științific. De neșters rămân binemeritate «apostrofări» părintești pentru fumatul în locuri -nepermise- și cine mai le reține pe toate? Poate să amintesc marea pasiune a domnului professor, șahul, sportul mental, unde prea puțin am colaborat, din vina mea .Mea culpa, postum.

În acele momente, din anii de școală, m-am simțit dezinhibat, în cabinetul cu bănci în U, cu imensa frescă spațială, unde sci-fi-ul era la o întindere de mână. Era science și chiar ficțiunea era imaginabilă. 33 de ani după școală, aceeași imagine, același ambient, același drag profesor mă aștepta, dacă eram cumva în trecere, prin Samuil.

Eu cu astea rămân, Domnule Profesor. Când mă uit la clădirea liceului (pardon, colegiului), chiar dacă –fizic – de acum, veți fi în pensie, spiritual, vă voi vedea indisolubil, în cabinetul de la etajul I. Să ne întâlnim, mulți, mulți ani, zâmbind!”.

Kovacs Zoltan

 

Reacțiile foștilor elevi au curs pe contul de socializare a lui Kovacs Zoltan. Ana Ille este azi profesor de mare succes, probabil unul dintre cei mai mari antrenori de atletism din România, la Cluj, mama unui șef de promoție și fiica unui extraordinar dascăl de sport de la Samuil Vulcan.

„Mii de mulțumiri, Domnule Profesor Dan Mușet! Sunteți în inimile noastre și vă dorim multă sănătate și bucurii nemărginite în noua etapa a vieții!”, a scris Ana Ille.

Azi un reputat medic, Fulga Bologan, sora profesorului Mușet a scris la rândul ei, cu mândrie :„Fratele meu, profesorul Dan Aurel Mușet un profesor de nota 10! Mulți ani frumoși, Dane alături de noi și de mulți, mulți elevi și colegi! Cu drag și respect, sora ta Fulga”.

Chapeau, domnule profesor!



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor