Amprentaţi pentru paşapoarte

13Comentarii
Claudia Varga, de la Serviciul Paşapoarte, arătând paşaportul biometric
Claudia Varga, de la Serviciul Paşapoarte, arătând paşaportul biometric
De joi, Bihorul a intrat oficial pe lista judeţelor din România care emit paşaport biometric. Acesta nu va putea fi eliberat rapid, precum cel de până acum, fiind realizat la Bucureşti.

Joi, prefectul Gavrilă Ghilea s-a deplasat la Serviciul Paşapoarte Bihor, subordonat Prefecturii, pentru a inaugura noul paşaport biometric (electronic), alături de şeful serviciului, Florin Butuc.

Elementul de noutate al paşaportului biometric constă în introducerea în paşaport a unui cip, pe care sunt stocate mai multe date personale ale deţinătorului: nume, prenume, data naşterii, codul numeric, termenul de valabilitate al documentului, organul emitent, cetăţenia. De asemenea, cipul conţine imaginea facială şi impresiunile digitale a două degete pereche de la ambele mâini, cu excepţia minorilor cu vârsta sub 6 ani şi persoanelor pentru care prelevarea amprentelor digitale este fizic imposibilă. Aceasta înseamnă că pentru obţinerea paşaportului biometric, bihorenii vor fi amprentaţi.

„Cred că în condiţiile ameninţărilor la adresa securităţii, atât personale, cât şi colective, din lumea de azi, nimic nu e prea mult pentru a spori gradul de protecţie, atât a cetăţeanului,  cât şi în ceea ce priveşte securitatea la nivelul Uniunii Europene”, a spus prefectul Gavrilă Ghilea.

Biometric sau temporar

Valabilitatea paşaportului biometric este de 5 ani, iar pentru minorii cu vârsta sub 6 ani, valabilitatea acestuia este de 3 ani. Termenul de eliberare va fi de 20 de zile lucrătoare.

Contravaloarea paşaportului electronic a fost stabilită de către Compania Naţională Imprimeria Naţională S.A. la preţul de 234 lei inclusiv TVA, iar taxa consulară este de 32 lei. Aşadar, solicitanţii vor trebui să scoată din buzunar în total 266 lei.
De acum înainte, pe lângă paşapoartele biometrice vor mai putea fi emise doar paşapoartele simple temporare, care sunt valabile un an. Acestea sunt similiare paşapoartelor de până acum. Avantajul, în cazul acestora, este că vor putea fi eliberate în maximum trei zile lucrătoare, ca şi până acum. Preţul paşaportului temporar va fi de 64,2 lei, reprezintând costul paşaportului şi 32 de lei, taxa consulară, la care se adaugă o taxă suplimentară de 100 de lei. Prin această taxă suplimentară de 100 de lei se ajunge la o sumă totală de 196 de lei, adică nu mult sub preţul celui biometric…

Până acum, paşaportul biometric fusese introdus în judeţele Ilfov, Argeş, Giurgiu, Galaţi şi Braila. După Bihor urmează, azi, Satu-Mare.

În primă fază, taxele pentru achitarea paşaportului vor fi achitate în două locaţii – în incinta serviciului şi la CEC.
În incinta Serviciului, doi angajaţi de la Trezorerie vor încasa taxele consulare, celelalte sume urmând a fi plătite la CEC.

Calin Corpas



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor