Analiză gratuită pentru diabetici

ORADEA – Bolnavii de diabet pot beneficia şi în primul trimestru al acestui an de efectuarea gratuită a hemoglobinei glicozilate.

Aceasta deoarece „o parte a fondului prevăzut în anul 2007 pentru derularea programului naţional de diabet şi alte boli de nutriţie a rămas la finele anului neutilizat, iar HG nr. 292/2007 pentru aprobarea programelor de sănătate în anul 2007 îşi prelungeşte aplicabilitatea pentru trimestrul I 2008”, susţine Oana Giurcă, purtător de cuvânt al CAS Bihor. Această analiză a putut fi efectuată gratuit şi în luna decembrie, suma alocată CAS-ului Bihor în acest sens fiind de 292.000 lei şi care acoperea costul analizei pentru mai bine de 10.000 de bolnavi. În perioada respectivă însă, doar 2.791 de bolnavi s-au prezentat la cele 14 laboratoare care au încheiat contract cu CAS-ul în acest sens.

Recomandarea pentru efectuarea acestei analize se face de către medicii de specialitate sau de către cei de familie, recomandare cu care se va merge apoi la laborator.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !