Andone: “CFR Cluj are cel mai valoros lot din Liga I”

Andone: “CFR Cluj are cel mai valoros lot din Liga I”
CLUJ – Antrenorul Ioan Andone a declarat, marti, in cadrul unei conferinte de presa, ca echipa CFR Cluj are cel mai valoros lot din Liga I si se poate bate la castigarea titlului de campioana.

“Am luat acest angajament ca pe o provocare, pentru ca CFR are obiective indraznete. Daca mi se cerea un loc in primele sase sau in primele patru, nu acceptam. Mie imi place sa risc. Poate veti spune ca sunt subiectiv, dar consider ca CFR are cel mai valoros lot din Liga I. S-au facut achizitii valoroase. S-a spus ca Dinamo este campioana transferurilor, dar ei n-au facut decat sa-si aduca jucatorii inapoi. Bratu si Zicu au jucat bine cu mine, sa vedem cum vor juca acum, cu Rednic”, a spus Andone.

Tehnicianul clujenilor a subliniat ca nu va renunta la niciun fotbalist din lotul lui CFR. “Trebuie sa vad fiecare jucator si sa fiu convins ca pot renunta la el. Nu voi renunta usor la nimeni. Am nevoie de un lot valoros si numeros, pentru ca vom lupta pe trei fronturi: campionat, Cupa Romaniei si Cupa UEFA”, a afirmat Andone.

El crede ca cel putin 4-5 echipe se vor lupta in stagiunea viitoare pentru titlul de campioana. “Va fi cel mai puternic campionat de dupa Revolutie, pentru ca vor merge sase echipe in cupele europene. Zece echipe vor intra in vartejul tentant al competitiilor europene, iar alte opt se vor lupta pentru salvarea de la retrogradare”, a spus Andone.

Ioan Andone a sosit la Cluj impreuna cu antrenorul secund Romulus Gabor, care va debuta ca tehnician la Liga I. “Sunt onorat ca voi lucra la CFR si ii multumesc lui Andone pentru sansa pe care mi-a oferit-o. Cu experienta mea ca antrenor si jucator sper sa contribui la formarea celei mai puternice echipe din Romania. Sa se mai termine cu dominatia echipelor din Bucuresti”, a spus Gabor.

Echipa tehnica este completata de antrenorul cu portarii Horia Carlan si de preparatorul fizic italian Paulo Lotocnik, fost la Rapid Bucuresti.

CFR Cluj va efectua doua stagii de pregatire, primul intre 18 si 28 iunie la Koesen, iar al doilea in perioada 3-16 iulie la Kaprun. In cadrul stagiilor din Austria, CFR Cluj va sustine sapte meciuri amicale cu formatiile Austria Viena, Red Bull Salzburg, Metalurg Donetk, Hearts of Midlothian, Spartak Moscova, Lech Poznan, si Pielsen. “Meciurile sunt stabilite, am semnat contracte. Sunt echipe tari, cu care ne vom da seama de valoarea echipei noastre”, a spus presedintele clujenilor, Iuliu Muresan.

Meciul de pregatire cel mai important va fi cel cu Benfica Lisabona, din 21 iulie, dedicat centenarului clubului CFR. “Am invitat intreg Comitetul Executiv al FRF la aniversarea centenarului, iar in dimineata zilei de 21 iulie va avea loc la Cluj o sedinta a Comitetului Executiv”, a mai spus Muresan.

Presedintele Iuliu Muresan a anuntat ca supraetajarea peluzei stadionului va aduce o suplimentare a capacitatii de 4.150 de locuri. “Tribuna va veni din Olanda si va fi asamblata pana la meciul cu Benfica, din 21 iulie. Tot pana atunci va fi gata si o alta zona, de 400 de locuri, pe care o ridicam in continuarea tribunei A, ceea ce inseamna ca arena se extinde cu circa 4.500 de locuri. Pana in 10 august vom termina lucrarile si la tribuna oficiala”, a spus Iuliu Muresan, adaugand ca s-au inceput lucrarile la instalatia de nocturna si ca anul viitor se va ridica o a doua tribuna, vizavi de tribuna A, care va putea gazdui 11.000 de spectatori.

Arena din Cluj are in prezent 8.500 de locuri, iar conducerea clubului si-a propus sa o transforme intr-un stadion de patru stele.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase