Andrei Plesu traieste in tara lui Stefan Seremi

Andrei Plesu traieste in tara lui Stefan Seremi
Apreciatul scriitor şi filosof Andrei Pleşu şi-a intitulat cel mai recent text al său, publicat în ziarul Adevărul, „Ţara lui Seremi”.

Numele preşedintelui PDL Bihor apare într-un context negativ, Pleşu făcând o succintă analiză critică asupra comportamentului clasei politice la momentul discursului fostului suveran, Mihai I, în Parlament. Publicistul a aflat de reacţia lui Seremi la discursul Regelui, văzând comportamentul lui Seremi ca fiind simptomatic pentru clasa politică. Iată ce scrie Pleşu: „Un deputat PDL din Bihor, Ştefan Seremi, a opinat, în focul evenimentelor, că discursul Regelui n-a conţinut nimic memorabil. L-am căutat pe zelosul deputat pe Google şi, judecând după fizionomie şi după talentul oratoric (înregistrat pe YouTube), nu pare genul care răsfoieşte, înainte de culcare, texte de Churchill, De Gaulle, La Rochefoucauld sau Cioran. Dar e la putere. Am fi putut fi ţara unui om ca Mihai I. Dar suntem ţara lui Seremi şi a altora ca el. Aferim! La mai mare!”.

Am obţinut şi reacţia lui Seremi la cele scrise de Pleşu: „Dacă el e monarhist, eu nu sunt şi pot să am şi eu o opinie, chiar dacă nu-l citesc pe Churchill. Sper că nu e interzis să-mi spun o părere. N-am dat la nimeni în cap, dar e o părere a mea. Dacă nu am plâns, nu înseamnă că trebuie să-mi placă neapărat ceva”.

C.C.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase