Angajaţi mai mulţi, salarii mai mari

1Comentariu
Angajaţi mai mulţi, salarii mai mari
Efectivul de salariaţi la nivelul judeţului Bihor, la sfârşitul lunii mai 2016, a fost de 163.826 persoane, în creştere cu 352 de salariaţi faţă de efectivul înregistrat la sfârşitul lunii aprilie 2016, arată ultimele date ale Direcţiei Judeţene de Statistică.

Câştigul salarial mediu brut în luna mai 2016 în judeţul Bihor a fost de 2.194 lei/persoană, în creştere cu 4,48% faţă de câştigul salarial mediu brut înregistrat în luna precedentă. Câştiguri salariale medii brute peste media judeţului au realizat salariaţii din agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi piscicultură (3.006 lei) şi salariaţii din servicii (2.272 lei). Câştiguri salariale medii brute sub media judeţului au realizat salariaţii din industrie şi construcţii (2.084 lei).

Câştigul salarial mediu net în luna mai 2016 în judeţul Bihor a fost de 1.583 lei/persoană, în creştere cu 4,28% faţă de cel înregistrat în luna anterioară. Câştiguri salariale medii nete peste media judeţului au realizat salariaţii din agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi piscicultură (2.147 lei) şi salariaţii din servicii (1.632 lei). Câştiguri salariale medii nete sub media judeţului au realizat salariaţii din industrie şi construcţii (1.512 lei).

Numărul şomerilor în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor la data de 31.05.2016 a fost de 8.920 persoane, în scădere cu 113 persoane faţă de luna aprilie 2016. Pe sexe, din totalul şomerilor înregistraţi, 5.130 erau de sex masculin şi 3.790 de sex feminin. Faţă de luna aprilie 2016, numărul şomerilor de sex masculin a scăzut cu 59 de persoane, iar numărul şomerilor de sex feminin a scăzut cu 54 de persoane. Rata şomajului la 31.05.2016 a fost de 3,3%. Pe sexe, rata şomajului a fost de 3,5% la persoanele de sex masculin şi 2,9% la cele de sex feminin.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor