Angajatii Consiliului Judeţean intra-n greva

Angajatii Consiliului Judeţean intra-n greva
Luni şi marţi, salariaţii CJ opresc lucrul, în semn de protest faţă de Ţîrle şi Soltănel.

Nemulţumiţi total de felul în care preşedintele Radu Ţîrle şi secretarul Judeţului, Carmen Soltănel, le-a reprezentat interesele, angajaţii Consiliului Judeţean intră în grevă! Luni şi marţi, între orele 8 şi 10, 85 de angajaţi ai Consiliului Judeţean nu vor lucra, ne-a declarat Kiss Judit, liderul sindicatului Forum, din CJ Bihor. Iată ce cer greviştii conducerii instituţiei: „Solicităm sistarea reţinerilor salariale până la găsirea unor soluţii de comun acord între angajator şi angajaţi. Dorim anularea celor două acte administrative prin care s-au dispus aceste tăieri salariale şi sistarea efectelor aplicării acestora”, anunţă Kiss Judit, care cere imperativ „revenirea la situaţia iniţială aplicării tăierii salariale din septembrie 2011 şi a reţinerii sporului de dispozitiv, începând cu 06.03.2012”.

Angajaţii Consiliului Judeţean sunt supăraţi pe preşedintele Ţîrle şi pe secretarul Soltănel pentru că nu s-au luptat pentru drepturile angajaţilor aşa cum ar fi fost normal. Reamintim că instituţia Curţii de Conturi a dispus tăierea drepturilor speciale şi a sporului de dispozitiv pentru angajaţii CJ, pe care le-a considerat a fi ilegale. Instanţele judecătoreşti au confirmat ulterior deciziile Curţii de Conturi. Kiss Judit spune însă că CJ Bihor ar fi trebuit să meargă în instanţă pentru drepturile salariale până la Înalta Curte sau chiar la CEDO! Mai mult, sindicalista ştie că aplicarea deciziilor Curţii de Conturi ar fi putut fi amânată până la 1 mai 2012. Ceea ce CJ Bihor nu a făcut. „Drepturile speciale ni s-au reţinut din septembrie 2011, însemnând o treime din salariu. Iar sporul de dispozitiv s-a reţinut din 06.03.2012. Aşa sunt calculate ca să fie jumătate din salariu, dar la mulţi depăşesc jumătate din salariu!”, ne-a declarat Kiss Judit.

Pentru grevă au semnat 85 din 120 de membri de sindicat. Între aceştia se numără şi personal contractua, care s-a solidarizat cu funcţionarii publici, cărora li s-au tăiat salariile. Şi pe aceşti contractuali CJ Bihor i-a dat însă în judecată, pentru a recupera de la ei drepturile speciale şi sporul de dispozitiv! În aparatul propriu al CJ Bihor lucrează în total circa 160 de angajaţi.

Decizia angajaţilor CJ a fost luată vineri, după ce în prealabil liderul sindical Kiss Judit trimisese un memoriu premierului Ungureanu. În demersul său, Kiss a prezentat dificila situaţie în care se regăsesc angajaţii CJ. În acelaşi memoriu, preşedintele Radu Ţîrle şi secretarul Carmen Soltănel sunt catalogaţi incompetenţi de către liderul sindicatului Forum.

CĂLIN CORPAŞ

Ii face incompetenti pe Soltanel si Tirle

Tirle nu crede ca va fi greva

 

 

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase