Angajatorii, obligaţi să demareze negocierile

Până în 20 decembrie 2017 angajatorii trebuie să inițieze negocierea contractului colectiv de muncă
Până în 20 decembrie 2017 angajatorii trebuie să inițieze negocierea contractului colectiv de muncă
Neinițierea negocierii contractului colectiv de muncă constituie contravenție și este cuprinsă între 5.000 și 10.000 lei.

Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social (MCPDS) prezintă principalii pași de urmat pentru demararea și încheierea procesului de negociere a contractelor colective de muncă.

În perioada 20 noiembrie – 20 decembrie 2017, angajatorii trebuie să inițieze negocierea contractelor colective de muncă pentru punerea în aplicare a OUG 79/2017 privind modificarea Codului Fiscal.

Toate companiile private sau de stat, inclusiv cele care au mai puțin de 21 de angajați, trebuie să înceapă negocierile asupra actelor adiționale la contractele și acordurile colective de muncă în vigoare. În cazul în care nu există contracte colective de muncă semnate, trebuie inițiată negocierea acestora.

Care sunt pașii

Pasul unu constă în convocarea părților care au dreptul să participe la negociere. La negocierea contractului colectiv de muncă poate participa sindicatul reprezentativ. Unde nu există un sindicat reprezentativ, poate participa reprezentantul salariaților. Acesta poate invita un membru al unei federații sau al unei confederații reprezentative la nivel național să participe la negocieri.

Pasul doi constă în desfășurarea negocierii contractului colectiv de muncă. Potrivit legii, angajatorii vor informa salariații cu privire la punerea în aplicare a modificărilor Codului Fiscal.

Pasul trei se referă la întocmirea procesului verbal al negocierii. Acesta trebuie să conțină poziția părților și să fie redactat în mai multe exemplare, câte unul pentru fiecare semnatar.

Pasul patru: rezultatul negocierii. În funcție de rezultatul negocierii se poate ajunge sau nu la încheierea contractului colectiv de muncă. În cazul încheierii contractului colectiv de muncă, acesta va fi înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM).

Dosarul ce trebuie depus la ITM conține următoarele documente: Contractul colectiv de muncă în original; Dovada convocării părților îndreptățite să participle la negociere; Împuternicirile scrise pentru reprezentanții desemnați în vederea negocierii și semnării contractului colectiv de muncă; Dovezile de reprezentativitate ale părților și Procesul – verbal al negocierii colective.

În urma negocierilor, dacă părțile nu încheie contractul/acordul colectiv de muncă, notificarea și procesul-verbal întocmite rămân în posesia semnatarilor, astfel încât să existe dovada inițierii și desfășurării negocierii. În cazul în care angajatorul nu inițiază negocierea colectivă, salariații pot solicita acest demers, în scris, prin intermediul sindicatului sau al reprezentanțiilor angajațiilor.

Conform articolului nr. 217 din Legea nr. 62/2011, neinițierea negocierii constituie contravenție cuprinsă între 5.000 și 10.000 lei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !