Animalele preferate ale românilor

Animalele preferate ale românilor
Aproape jumătate dintre români au acasă un câine sau o pisică, aşa arată un studiu realizat de ISRA Center Marketing Research. Cei mai înfocaţi iubitori de animale sunt bănăţenii, dobrogenii şi oltenii.

Aproape două treimi dintre posesorii de animale de companie au declarat că au un câine în gospodărie. Ceilalţi spun că au pisici, dar şi papagali, peşti sau broaşte ţestoase.

Ce mănâncă românul, mănâncă şi animalele de companie. Astfel, mai mult de jumătate dintre posesorii de câini îi hrănesc cu mâncare pregătită în casă şi cu resturi de la masă.

Peste 44% dintre iubitorii de pisici au declarat că le dau animalelor de companie tot mâncare gătită. Potrivit studiului, românii dau lunar aproximativ 50 de lei pentru îngrijirea animalului de companie.

Cercetarea a fost realizată în luna noiembrie 2006, iar eşantionul este alcătuit din 1.119 persoane din mediul urban, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 60 ani. Eroarea maximă este de plus/minus 3%.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !