Şansă pentru „supra-parcări” în Oradea

17Comentarii
Şansă pentru „supra-parcări” în Oradea
Edilii Oradiei vor să atragă parteneri pentru parcări supraterane oferindu-le garanţii suplimentare.

Primarul Ilie Bolojan a prezentat joi demersurile municipalităţii de atragere a unor investitori pentru parcări supraterane. Întrucât cele patru licitaţii organizate primăvara trecută nu au dat rezultat, executivul va înainta spre aprobare Consiliului Local un proiect de hotărâre care oferă garanţii suplimentare partenerilor privaţi pentru rentabilitatea investiţiei.

„Din cauza crizei, municipalitatea nu a găsit până acum parteneri viabili pentru parcarea supraterană din curtea Primăriei sau pentru cea subterană de pe strada Independenţei. În aceste condiţii, Primăria Oradea are în vedere realizarea unor parcări supraterane, realizabile la jumătate de preţ faţă de cele subterane. Costul de construcţie a unui metru pătrat de parcare supraterană este cam de 300 de euro. Calculând cât costă o parcare cu 600 de locuri ne dăm seama că e o investiţie de anvergură”, a spus primarul Ilie Bolojan.

Pentru a le garanta investitorilor că milioanele de euro vor fi amortizate, municipalitatea se obligă să diminueze parcările la sol din centrul Oradiei pe măsura realizării parcărilor supraterane.

După model european

„Nu am inventat noi roata. Am discutat cu operatori de parcări din Italia şi Austria, care ne-au explicat ce garanţii doresc pentru a nu ajunge în situaţia parcărilor private din Cluj-Napoca şi Ploieşti, unde gradul de ocupare e de 20%. Vizăm extinderea pietonalelor, cu prioritate în zona Teatrului de Stat şi pe strada Vasile Alecsandri, odată cu construirea parcărilor supraterane. Avem o soluţie şi pentru mutarea Secţiei de Infecţioase din spatele Tribunalului, întrucât acolo e cea mai mare presiune din oraş pe locurile de parcare”, a mai spus Bolojan.

Municipalitatea se va angaja să taxeze parcările la sol la un preţ cel puţin egal cu cel practicat de operatorii suprateranelor. Însă Primăria va menţine un abonament rezonabil pentru riverani. Totodată se va extinde numărul de locuri de parcare cu durată limitată.

„Până în luna iunie, vom vedea reacţia pieţei la garanţiile suplimentare oferite de municipalitate. Dacă nici aşa nu vom găsi parteneri, Primăria va construi o parcare supraterană din bugetul propriu. Oricum, toate încasările Serviciului Parcări se investesc în acest domeniu”, a conchis primarul Ilie Bolojan.

Cristian Horgoş

Ţin cu dinţii de parcare

 



17Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor