Antena 2, amendată

Antena 2, amendată
Membrii Consiliului National al Audiovizualului au hotarat in sedinta de marti, 16 septembrie, amendarea postului Antena 2 cu 2.500 de lei pentru ca in emisiunea “Scoala vietii”, din data de 9 septembrie, a incalcat dreptul la propia imagine in cazul Mihaelei Radulescu, informeaza CNA.

Intruniti in sedinta publica din data de 16 septembrie, membrii Consiliului National al Audiovizualului au decis sa amendeze cu 2.500 lei postului Antena 2, care, in emisiunea “Scoala vietii” din data de 9 septembrie, a incalcat prevederile art. 39, alin. (2) din Legea Audiovizualului nr. 504/2002 referitoare la protectia minorilor si prevederile art. 42, alin. (1) din Codul de reglementare a continutului audiovizual privind dreptul la propria imagine.

In emisiunea “Scoala vietii”, difuzata pe Antena 2 in data de 9 septembrie, au fost prezentate imagini din campania antifumat a carei imagine este Mihaela Radulescu. Sloganul campaniei, “Fumatul este chiar singura ta placere?”, care insotea imaginea vedetei de televiziune, a fost insa trucat si transformat intr-un mesaj vulgar, iar astfel a fost preluat si de catre producatorul si moderatorii emisiunii. Dupa difuzarea mesajului, Mihaela Radulescu a intervenit in direct in emisiune si a explicat ca este vorba despre o eroare, acuzandu-i pe realizatorii programului de lipsa de profesionalism.

Membrii CNA au analizat emisiunea “Scoala vietii” si au constatat ca postul a incalcat prevederile art. 39, alin. (2) din Legea Audiovizualului nr. 504/2002 referitoare la protectia minorilor. De asemenea, Consiliul National al Audiovizualului a hotarat ca prin difuzarea acelor mesaje, postul Antena 2 a incalcat si prevederile art. 42, alin. (1) din Codul de reglementare a continutului audiovizual privind dreptul la propria imagine si a decis amendarea postului cu 2500 de lei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase