Antrenamente cu public

De Gavril Nutiu
Antrenamente cu public
Vicecampioana României la polo, CSM Digi, a câştigat cu scorurile de 22-4, respectiv 15-4, meciurile cu Amefa Arad, restanţe contând pentru etapa a 6-a a Superligii Naţionale.

Partidele au fost fără istoric, gazdele controlând jocul cu autoritate, chiar dacă antrenorul Dorin Costrăş a folosit cu precădere jucătorii tineri şi juniorii din lot. Tehnicianul orădean s-a arătat mulţumit de prestaţia echipei sale în aceste meciuri, precum şi celelalte de până acum.
„Sunt mulţumit de evoluţiile băieţilor, chiar şi în partidele de astăzi, în compania unei adversare mai modeste. Am putut să exersăm scheme de joc şi să folosim toţi jucătorii. Aşa cum ne-am dorit, creştem de la meci la meci şi acumulăm experienţă”, ne-a declarat Dorin Costrăş.

Tehnicianul orădean s-a referit în continuare la meciurile din ultima etapă a turului, cu CSA Steaua, care vor avea loc la Bucureşti. „Vor fi două partide fără îndoială dificile, un test sever pentru noi. Ne propunem să jucăm cât mai bine, să le punem probleme adversarilor, să încercăm să-i încurcăm. Sigur, Steaua este favorită, joacă în bazinul propriu şi porneşte cu prima şansă. Are şi avantajul de a evolua în Liga Campionilor, unde are parte de meciuri tari, chiar dacă rezultatele nu sunt deocamdată cele dorite. Dar nu este treaba noastră ce face Steaua. Noi trebuie să ne vedem de jocul nostru şi să încercăm, repet, să facem două meciuri cât mai bune”, a conchis Dorin Costrăş.

CASETA TEHNICĂ

Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”
CSM Digi – Amefa Arad şi 22-4 (5-1, 6-1, 6-1, 5-1) şi 15-4 (4-2, 3-0, 5-2, 3-0)
CSM Digi: Gavriş – portar; Vancsik 2+1, Dobre 1+0, Czenk 1+1, I. Szabó (supendat în primul meci) 0+2, R. Szabó 3+2, Roca 3+0, Kováts 3+1, Gergelyfi, R. Georgescu 2+3, Remeş 1+1, N. Ilisie 3+3, M. Costa 3+1. Antrenor: Dorin Costrăş. Secund: Ciprian Câmpianu
Amefa Arad: Hodăgeu, Taga – portari; Stoica, Băltean, Fürj 2+2, Pîrîianu, Huber 2+2, Palotas, Grama, Benedek, Samuilă, Mihăluţă.
Antrenor: Cristian Cosma
Arbitri: Cosmin Baidoc, Petre Gepian (ambii din Oradea)



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !