Colaborare M. Popa – Farcaş, la Luceafărul Oradea

De Teodor Biriş
4Comentarii
Colaborare M. Popa – Farcaş, la Luceafărul Oradea
Luceafărul Oradea începe pregătirea pentru Liga a II-a în 17 iunie.

Conducerea clubului Luceafărul a anunţat staff-ul tehnic al echipei pentru sezonul viitor de Liga a II-a. Acesta va fi format din antrenorul principal Marius Popa, consilierul tehnic Florin Farcaş şi antrenorul secund Cristian Lupuţ.

Marius şi Florin au mai lucrat împreună în trecut tot la Luceafărul, în precedenta perioadă când echipa bihoreană a activat în Liga 2. În paralel, Florin Farcaş va coordona şi secţia de fotbal a CSM Oradea, el primind acceptul din partea conducerii clubului municipal pentru a colabora şi cu Luceafărul.

Lotul „luceferilor” se va reuni în 17 iunie, iar în perioada 27 iunie – 8 iulie va efectua un cantonament în localitatea austriacă Mallnitz.

„Luceferii” se vor confrunta în jocurile de verificare cu nou promovata în Liga 1 Gaz Metan Mediaş, în 15 iulie, în deplasare. Alte 3 jocuri de pregătire urmează să fie stabilite în compania unor adversari tradiţionali precum Olimpia Satu Mare, ASU Poli Timişoara sau Şoimii Pâncota.

O serie cu 22 de echipe

Noul sezon al Ligii a II-a este preconizat să înceapă în 30 iulie şi ar urma să aibă la start 22 de echipe, într-o singură serie, dacă toate se vor înscrie.

Acestea ar fi ACS Poli Timişoara, Petrolul Ploieşti, Dunărea Călăraşi, Dacia Unirea Brăila, SC Bacău, Farul Constanţa, FC Academica Clinceni, Chindia Târgovişte, CS Mioveni, FC Braşov, FCM Baia Mare, CS Baloteşti, ACS Berceni, CSM Râmnicu Vâlcea, Şoimii Pâncota, Olimpia Satu Mare, nou promovatele Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Juventus Bucureşti, CS Afumaţi, ASU Poli Timişoara, Luceafărul Oradea şi cel mai probabil UTA Bătrâna Doamnă, care a pierdut miercuri cu 0-3 manşa tur a barajului de promovare în Liga 1 cu FC Voluntari.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor