Antreprenoriatul studiat „altfel” la FPB

a sediul din Cetatea Oradea FOTO: FPB
a sediul din Cetatea Oradea FOTO: FPB
Federaţia Patronilor Bihor a fost asediată de tineri „altfel”. Aceasta ar putea fi, în viitor, premisa pentru o „altfel” de societate, o „altfel” de Românie. Poate una antreprenorială.


În data de 09.04.2015, la sediul Federaţiei din Cetatea Oradea s-a întâmplat un eveniment „altfel”: Şcoala altfel. Şcoala de business altfel. Elevii clasei a XI-a G ai Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, diriginte profesor Dorel Luca, au dorit să afle secretele antreprenorilor. Comisia de învăţământ şi cultură a FPB a expus câteva teme ce au suscitat interesul tinerilor. Pornind de la întrebarea „Ce vrei să te faci când vei fi mare?”, temă susţinută de Eugen Antal, s-a ajuns la ideea că pentru oricine, dar mai ales pentru tineri, este esenţial să se fixeze din timp obiectivele personale din „a fi” înainte de „a avea”. Pentru „a fi” este necesar „a şti” şi „a face” ce ştii. Domnul Florin Balint a exersat, practic, cu copiii, modul de Organizare a firmei şi mediul extern al afacerii. Copiii au fost entuziaşti să aplice imediat cunoştinţele acumulate. Marea majoritate, peste 60% ar opta pentru o carieră antreprenorială, însă ar dori să încerce şi statutul de angajat. Domnul vicepreşedinte Vasile Fonoage le-a prezentat patru concepte despre vânzări, marketing şi comunicare. Nimic nu e valoros până nu trece prin stadiile de la idee la practică. Iar pentru asta e nevoie de oameni bine pregătiţi pentru lumea de azi, nu pentru o lume care nu mai există. Domnul vicepreşedinte Constantin Jurcă a prezentat un Model de business. Practic. Realizat pe loc de fiecare participant, pe baza unei machete. Practic. Practic. Practic! Teoria fără practică nu are nici un sens, opinează domnia sa.

Doamna Sorina Bradea, trainer de profesie, a pus degetul pe rană. La această vârstă cel mai important lucru pentru un tânăr este să aibă o Strategie şi un plan de carieră. Întrebările participanţilor au făcut deliciul zilei. Curiozitatea, motorul principal al antreprenorului, a fost cuvântul de ordine al tinerilor la finalul întrevederii. Iată punctul lor de vedere:

Câmpan Ioana: „Din primele două prezentări ne-au fost scoase în evidenţă lucrurile pe care trebuie să le luăm în calcul şi să le cunoaştem foarte bine atunci când începem o afacere. Adică să ne cunoaştem foarte bine abilităţile şi să ne concentrăm să găsim drumul optim pentru realizare. De asemenea să ne bazăm şi pe pe abilităţile altora, să ne înconjurăm de oameni capabili, de încredere”.

Jurcă Eduard: „Astăzi am aflat cum să ajung să întreprind o afacere şi ce trebuie să fac ca să ajung un om independent şi bine organizat. Am aflat cât de important este să ne cunoaştem ţelul în viaţă şi modul de a-l atinge. Acum ştiu care sunt elementele esenţiale în funcţionarea unei firme”. Ungur Maria: „La activitatea desfăşurată la sediul Federaţiei Patronilor Bihor am aflat multe lucruri despre antreprenoriat, despre gestionarea propriei afaceri, despre calităţile unui antreprenor de succes şi despre cum să-ţi organizezi firma. Trainerii ne-au vorbit despre importanţa dezvoltării personale pentru ca mai apoi să conducem o afacere de succes. De asemenea, am aflat multe despre importanţa comunicării în afaceri.”



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !