Anul 2009 mai sărac ca 2008

3Comentarii
Nicolae Hodişan
Nicolae Hodişan
Producţia medie de grâu la hectar în 2009 a fost doar jumătate din cea înregistrată în 2008.

Conform datelor oferite Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor anul agricol 2009 a fost unul prost. „Anul agricol 2009 din punct de vedere al producţiei vegetale poate fi considerat ca unul cu cele mai scăzute producţii medii obţinute la hectar, din ultimii ani. Din analiza cifrelor înregistrate ca şi parametri de producţie agricolă obţinută în anul 2009, comparativ cu 2008 putem spune că la cultura de grâu producţia medie la hectar a fost de 1.843 kg faţă de 3.656 kg obţinută în anul 2008, înregistrând o scădere de aproximativ 50%.”, a precizat Nicolae Hodişan, directorul coordonator al DADR Bihor.

Producţie mică

Scăderi foarte semnificative ale producţiilor medii la hectar au fost îregistrate şi la cultura de floarea soarelui, unde în anul 2009 s-au obţinut 1.298 kg/ha faţă de 2.691 kg/ha obţinute în anul 2008 sau la cultura de rapiţă unde producţia a fost de 1.225 kg/ha faţă de 2032 kg/ha obţinută în anul anterior.

Cea mai semnificativă scădere a producţiei s-a înregistrat în sectorul pomicol, unde în anul 2009 producţia totală înregistrată a fost  de 8.880 kg/ha faţă de 24.046 kg/ha obţinută în anul 2008, exprimat procentual diminuarea este de 63%. Pierderi importante s-au înregistrat la cultura de pepene verde şi pepene galben, procentul de pierderi fiind de 52%. Pierderi mai mici dar tot semnificative s-au înregistrat la orz şi orzoaică, unde procentual producţiile au scăzut cu 30-35%. La porumb, care ocupă primul locul în ponderea culturilor agricole din judeţul Bihor, producţia medie la hectar în anul 2009 a fost de 3.729 kg/ha, cu 30% mai scăzută faţă de anul 2008 când s-a înregistrat o producţie de 5.731 kg/ha.

„Putem afirma că în anul 2009 aproape la toate culturile agricole s-au înregistrat pierderi foarte semnificative şi semnificative, excepţie făcând doar cultura de soia unde datele arată o creştere a producţiei cu aproximativ 29% obţinând în anul 2009 o producţie de 3.338 kg/ha faţă de 2.590 kg/ha obţinute în anul 2008”, a punctat Nicolae Hodişan.

Conform reprezentanţilor DADR situaţia este alarmantă în ceea ce priveşte suprafaţa de teren rămasă nelucrată. Astfel, suprafaţa terenurilor nelucrate au crescut de la 40.177 ha în anul 2008 la 78.660 ha în anul 2009, exprimate procentual creşterea fiind de aproximativ 96%.

Dan Birta



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor