Anul trecut a crescut sacrificarile la porcine, ovine, caprine şi păsări

Anul trecut a crescut sacrificarile la porcine, ovine, caprine şi păsări
Numărul de animale sacrificate a scăzut în 2009 la bovine şi a crescut la porcine, ovine, caprine şi păsări,iar greutatea în carcasă a animalelor sacrificate s-a majorat la toate speciile de animale şi păsări comparativ cu 2008,potrivit datelor de la INS.

 

Astfel, potrivit datelor Institutul Naţional de Statistică (INS), numărul total de bovine sacrificate a scăzut cu 11,5%, iar greutatea lor în carcasă a sporit cu 6,6%. Sacrificările de bovine în unităţile industriale specializate au scăzut atât din punct de vedere al numărului de capete sacrificate, cu 37,8%, cât şi al greutăţii în carcasă, cu 37,4%.
   
În acelaşi timp, numărul total de porcine sacrificate şi greutatea lor în carcasă au crescut cu 7,1%, respectiv 5,8%. Sacrificările de porcine în unităţile industriale specializate au crescut numeric cu 16,5% şi cu 20,5% la greutatea în carcasă.

Totodată, numărul total de ovine şi caprine sacrificate şi greutatea în carcasă a acestora au crescut cu 12,3%, respectiv cu 40,3%. Tăierile în unităţile industriale specializate au scăzut cu 39,4% după numărul de capete sacrificate şi cu 36,9% la greutatea în carcasă.

La păsări, numărul sacrificărilor a crescut cu 17,4%, iar greutatea în carcasă cu 20,6%. În unităţile industriale specializate s-au înregistrat creşteri, cu 16,3% la numărul păsărilor sacrificate şi cu 13,3% la greutatea în carcasă.

Sacrificări în creştere faţă de decembrie 2008

Faţă de aceeaşi lună a anului precedent, numărul animalelor sacrificate şi greutatea lor în carcasă au crescut în decembrie 2009 la ovine şi caprine şi au scăzut la porcine şi păsări. Numărul bovinelor sacrificate a rămas constant, iar greutatea lor în carcasă a înregistrat o uşoară creştere.

Astfel, numărul total de bovine sacrificate a rămas constant şi greutatea lor în carcasă a crescut cu 1,8%. Numărul de bovine sacrificate şi greutatea acestora în unităţile industriale specializate au scăzut cu 16,7%, respectiv cu 15,7%. În decembrie 2009, ponderea sacrificărilor în unităţile industriale specializate a fost de 6,4% din totalul sacrificărilor de bovine.

De asemenea, numărul total de ovine şi caprine sacrificate şi greutatea lor în carcasă au crescut cu 35,7%, respectiv cu 53,0%. Tăierile în unităţile industriale specializate au crescut, atât la numărul de capete sacrificate căt şi la greutatea în carcasă cu 33,3%, respectiv cu 55,8%. Sacrificările de ovine şi caprine în unităţile industriale specializate reprezentau peste 1% din totalul ovinelor şi caprinelor sacrificate.

Totodată, numărul total de porcine sacrificate şi greutatea lor în carcasă au scăzut cu 7,7%, respectiv cu  3,3%. Sacrificările de porcine în unităţile industriale specializate reprezentau 20,9% din totalul porcinelor sacrificate. Numărul de porcine sacrificate şi greutatea lor în carcasă în unităţile industriale specializate au crescut cu 28,0%, respectiv cu 35,1%.

Referitor la sacrificările de păsări, datele INS arată că numărul total al acestora şi greutatea în carcasă au scăzut cu 5,6%, respectiv cu 7,4%. Peste 65% din totalul tăierilor de păsări s-a realizat în unităţile industriale specializate. Sacrificările în acest tip de unităţi au înregistrat creşteri, atât din punct de vedere al numărului de păsări sacrificate, cât şi al greutăţii în carcasă, cu 13,7%, respectiv cu 13,8%.

Sursa: NewsIn



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase