Anunţă primăvara printr-o tehnică experimentală

Foto: Zoltan Kovacs
Foto: Zoltan Kovacs
Lucrările ei oferă plăcere vizuală, dar și… funcţională. A experimentat un nou mod de a decora sticla, iar rezultatul e expoziţia „Vine, vine primăvara!”.

Îşi realizează obiectele decorative într-o paletă vie de culoare ce îmbină motive florale, tradiţionale sau chiar modern-estetice. Primăvara pare să fi ajuns prima dată în atelierul artistei Erzsebet Miklos, pentru ca apoi să o dăruiască tuturor în cadrul expoziţiei dedicate femeilor, care a fost vernisată la Muzeul Municipal Beiuş. Este vorba despre expoziţia „Vine, vine primăvara!”

Pictate cu migală şi multă dăruire, din pasiune pentru frumos – după cum afirma artista – rezultă aceste produse-unicat pe suport de ceramică, porţelan şi sticlă. Nu există două decoraţiuni identice, nu numai din ambiţia „pensulei”, ci chiar din natura amestecurilor speciale de vopsea, ce nu pot ajunge la aceeaşi nuanţă. În deschiderea manifestărilor prilejuite de ziua de 8 Martie, la Muzeul Municipal Beiuş a avut loc vernisajul expoziţiei „Vine, vine primăvara!”. Erzsebet Miklos, autoarea numeroaselor lucrări realizate într-o manieră deosebită de artă decorativă pe sticlă şi ceramică, nu este la prima apariţie, fiind o artistă consacrată a zonei beiuşene.

lucrari-din-expozitia-artistei-erzsebet-miklos-4

Momentul de vernisaj – condus de amfitrionii muzeului beiuşean, Georgeta şi Nicolae Brânda – a fost presărat cu numeroase momente atât artistice, cât şi de destindere, de apreciere a frumosului şi a însăşi artei, a omului creator, a existenţei pentru creaţie şi a transmiterii valorilor eterne generaţiilor viitoare.

Momentul expoziţional a avut şi o conotaţie sentimentală, deoarece „gazda” nenumăratelor evenimente din ultimii 25 de ani de la Muzeul Beiuș, Georgeta Brânda, a ajuns în pragul binemeritatei pensionări, ceea ce a adus prilejul emoţiilor inevitabile ale despărţirii (probabil doar scriptice – nu şi de facto) de așezământul de cultură beiuşean.

Din partea administraţiei locale a onorat cu prezenţa ing. Mlendea Căluş Petru, primarul municipiului, care în alocuţiunea sa a asigurat audienţa de tot sprijinul conducerii locale pentru a păstra statutul Beiuşului de oraş cultural, de a promova artiştii locali şi manifestările de gen ce ne fac cinste.

Zoltan Kovacs



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !