Apa geotermală, aur verde pentru Spitalul din Marghita

De Alexandru Guiaș
3Comentarii
Apa geotermală, aur verde pentru Spitalul din Marghita
© Modul de apă geotermală
Spitalul Municipal „Dr. Pop Mircea” din Marghita se mândrește cu apa geotermală, pe care o folosește atât la secția de balneologie, cât și ca agent termic la încălzirea clădirilor unității.

„Odată cu introducerea apei geotermale a fost renovată și secția de balneologie. Cele trei foraje geotermale din Marghita ne conferă un potențial balnear ridicat datorită proprietăților fizico-chimice a apei minerale iodate, clorurată, bogată în sodiu, hipertermală și hipotonă”, a declarat jr. Bradacs Aliz, managerul spitalului.

Pe lângă acest aspect managerul a precizat și importanța reducerii cheltuelilor spitalului conferite de folosirea apei geotermale pentru încălzire. „Folosirea apei geotermale în cascadă pentru încălzire se face cu ajutorul a 12 rezervoare tampon cu apă preîncălzită geotermal la 30 de grade și încălzirea ulterioară a acesteia cu ajutorul parasolarelor și termorezistență electrică”, a precizat managerul unității sanitare.

În ce privește partea financiară a proiectului de încălzire cu apă geotermală, costurile s-au ridicat la 940.000 de lei, bani proveniți de la Ministerul Sănătății. „Dacă înainte cheltuiam între 53.000 și 60.000 de lei lunar iarna, după introducerea apei geotermale am ajuns cu cheltuelile pentru încălzire la jumătate – 35.000 de lei lunar (20.000 de lei pentru gaz metan și 15.000 de lei pentru apa geotermală) în perioadă friguroasă din 2011-2012.

Costuri care au scăzut în iarna anului 2014 la 33.000 de lei (13.000 de lei gaz metan și 20.000 de lei pentru apa geotermală). Spitalul poate face față încălzirii cu apă geotermală fără ajutorul gazului metan, însă doar până la temperaturi externe de -5 sau -6°C. Apa termală trece inițial prin modulul termic, apoi intră în bazinul de recuperare, nemaifiind necesară astfel răcirea apei termale cu apă rece (ce ar implica un cost suplimentar)”, a mai spus Bradacs Aliz.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor