Apa Ştrandului, maronie dar pură

3Comentarii
Apa Ştrandului, maronie dar pură
Romulus Cosma, directorul RAPAS, a liniştit ieri orădenii după seria de amenzi aplicate de OJPC şi DPS Bihor la o serie de piscine şi ştranduri. Video: Apă curată în Municipa    |  Video: Profit pentru Municipal  Video  Forum

„Primim destule reclamaţii, cum că apa de la Ştrandul Municipal ar fi murdară. Nu este aşa. Culoarea ei închisă vine de la conţinutul mare de fier din apa geotermală, utilizată în ştrand. Sanepidul şi Protecţia Consumatorului au făcut toate analizele privind calitatea apei, iar ea s-a dovedit corespunzătoare din punct de vedere biologic, bacteriologic şi chimic.”, a răspuns luni Romulus Cosma întrebării noastre. Şeful Regiei Autonome Autonome a Pieţelor Agrement şi Salubritate (RAPAS) a mai declarat că apa ar fi mai limpede dacă ştrandul ar avea un sistem de recirculare şi de filtrare a apei din bazine.

„La modernizarea din anii 2002/2003 a Ştrandului Municipal nu s-a prevăzut un sistem de recirculare şi de filtrare, iar acum costul de introducere e mai mare. Din câte ne-am consultat cu agenţi din Baile Felix şi Ungaria, costul ar ajunge la 500.000 de euro”, a precizat Cosma. Fără acest sistem, RAPAS e obligată să schimbe apa la două maxim trei zile, şi să o achite la firma care o forează de la peste 2.000 de metri adâncime.

Foraj cedatCuratenie in bazinele din Strandul Municipal

„Cu sistem de recirculare am umple bazinele o singură dată pe sezon. Acum însă, pierderea de apă e foarte mare, iar factura lunară către Transgex e în jur de 40.000 de lei. Personal, consider că a fost o greşeală cedarea forajului propriu al Ştrandului către o firmă privată. Acum, legislaţia din domeniul extragerii apelor geotermale ne împiedică să ne gândim la un alt foraj. Oricum, şi forajul la 2.000 – 3.000 de metri adâncime e foarte costisitor”, a apreciat directorul RAPAS.

Totuşi, Romulus Cosma a încheiat într-o notă optimistă luând în calcul introducerea sistemului de recirculare a apei în cadrul proiectului de modernizare a Ştrandului Municipal prin fonduri europene atrase pentru viitoarea staţiune „Nymphea”.

Cristian Horgoş



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor