Aparegio ajunge-n Iosia

De Cristian Horgoș
Reactualizat la:
Aparegio ajunge-n Iosia
Cnducerea Companiei de Apă Oradea (CAO) a semnat joi, al doilea contract Aparegio din Oradea cu firma Hidroconstrucţia SA Bucureşti.

Lucrările aşa numitului CL 10 au termen de finalizare de 30 de luni, o valoare adjudecată la peste 23,9 milioane lei şi vizează atât reabilitarea reţelelor cât şi extinderea lor. „Grosul, 25.000 metri liniari de conductă, este în Ioşia”, a punctat Ovidiu Gavra, directorul CAO. Acesta a dat asigurări că firma contractantă va presta efectiv lucrarea licitată: „vor lucra dânşii, nu au declarat subcontractori, deci nu avem acceptaţi subcontractori”.

Revine-n Bihor

Pentru Hidroconstrucţia SA, câştigarea licitaţiei înseamnă revenirea în Bihor cu lucrări importante, după ce, în anii ‘70 a lucrat la barajele Leşu şi Drăgan şi-n anii ‘80 la cel de la Lugaş. „pot să vă promit că nu există niciun fel de îndoială că ne vom încadra în termenul de 30 de luni”, a dat asigurări directorul unităţii clujene a firmei, Radu Damian.

CL 10 cuprinde reabilitarea reţelelor de alimentare cu apă pe 48 de străzi, a celor de canalizare pe 45 şi extinderea alimentării cu apă pe şapte. 

Fact box

Străzi pe care se extinde alimentarea cu apă:

Govorei, Iacobinilor, Lipovei, Nicolae Bolcaş, Pelinului, Salcâmilor şi Trotuşului.

Biharia castiga prima batalie cu Aparegio

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !