Apel pentru sanatatea femeilor

De Otilia Șandor
2Comentarii
Femeile, rugate să se testeze gratuit
Femeile, rugate să se testeze gratuit
Femeile eligibile sunt rugate să îşi facă controlul gratuit pentru colul uterin.

Puţine bihorence s-au prezentat la medici pentru ca să beneficieze gratuit de campania naţională pentru depistarea cancerului de col uterin.

În septembrie anul trecut, Ministerul Sănătăţii a pornit, după lungi pregătiri, acest screening naţional, care vizează reducerea mortalităţii şi morbidităţii în rândul reprezentantelor sexului frumos.

Dr. Liana Antal apreciază că de câţiva ani, incidenţa cancerului de col uterin nu mai e în creştere atât de alarmantă, graţie informărilor repetate şi a campaniilor de vaccinare HPV realizate şi înaintea acestui screening naţional, pe plan local.

Dacă efectele vaccinului necesită timp pentru a i se dovedi eficacitatea, informarea şi educarea populaţiei par să fi dat primele roade, din moment ce incidenţa acestei maladii nu mai e atât de explozivă.

Din septembrie încoace, prin implicarea Ministerului Sănătăţii, orice femeie între 25 – 64 ani, poate beneficia de testul Babeş Papanicolau în mod gratuit. Pentru a ajunge să îşi facă testul, femeile trebuie să se prezinte la medicul de familie, care le îndrumă spre unul dintre cele două spitale orădene avizate să deruleze acest program: Spitalul Judeţean şi Spitalul Pelican.

Prea puţine

Deşi au fost solicitaţi în repetate rânduri, mulţi medici de familie din unele zone aflate în judeţ nu s-au înscris în program pentru a presta servicii în favoarea derulării acestui test. Şi cu toate că e gratuit, puţine femei cu vârstă eligibilă s-au prezentat până acum la acest screening.

La Spitalul Pelican Oradea, din septembrie anul trecut când a debutat acest screening şi până acum, 3.500 (din circa 20.000 de femei câte ar fi arondate la medicii de familie implicaţi în program să lucreze cu acest spital), şi-au făcut testul gratuit Babeş Papanicolau. Dintre cele 3.500, au fost depistate cu modificări ale celulelor în jur de 100 de femei, alte 1.400 fiind găsite cu infecţii specifice.

Medicii de la Pelican anunţă femeile că pot oricând sâ se prezinte pentru recoltare la spital, pe str. C. Coposu sau în Nufăru, pe str. C. Nottara, de luni până vineri, între orele 8:00 – 20:00.

La Spitalul Judeţean, 854 de doamne şi domnişoare s-au prezentat din septembrie anul trecut până în ianuarie anul acesta, la screeningul gratuit. Din acest total, 86 au „ieşit pozitiv” la analiză şi au primit bilete de trimitere pentru alte investigaţii suplimentare, iar 618, cu rezultate negative, au fost sfătuite să îşi refacă testul Babeş Papanicolau şi peste cinci ani.

Dr. Ludmila Teodorescu, de la Maternitatea Oradea, a declarat că în Bihor sunt 166.393 de doamne şi domnişoare cu vârsta între 25 – 64 de ani, eligibile pentru screeningul naţional gratuit. Dintre acestea, 111.317 locuiesc în mediul urban, 55.076 sunt din mediul rural şi anual 33.279 ar trebui să îşi facă acest test.

Şi la Spitalul Judeţean, zilnic, de dimineaţa până seara se pot efectua aceste teste, pe baza trimiterii de la medicii de familie.

Soluţii pentru binele femeilor

 Din nefericire, judeţul Bihor e în coada judeţelor din vestul ţării la participarea pentru acest test. Dacă în Bistriţa procentul (calculat pe o lună) femeilor care şi-au făcut testul e de 100%, în Cluj e de 96%, în Sălaj e de 82%, în Bihor, doar 27,15% şi-au făcut acest control gratuit.

Conform datelor de la inspectorii sanitari bihoreni şi de la medicii ginecologi, implicarea medici de familie în măsură mult mai mare (şi poate stimularea lor), dar şi mediatizarea mai des a acestui program ar duce la creşterea numărului de femei care vor beneficia de acest screening.

De reţinut că femeile depistate cu leziuni oncologice la colul uterin sunt imediat trimise la analize de specialitate, iar apoi puse sub tratament. Importanţa screeningului derivă din faptul că depistat în stadiu incipient, cancerul de col uterin este vindecabil.

 



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor