Apicultorii, aşteptaţi la APIA

De Simona Albinaru
Apicultorii, aşteptaţi la APIA
S-a aprobat Programul Național Apicol pentru perioada 2017 – 2019, normele de aplicare, precum și valoarea sprijinului financiar.

Astfel, până la data de 15 august 2017, la Centrele judeţene ale APIA se depun Cererile de plată pentru accesarea Programului Național Apicol (PNA) în anul 2017.

Beneficiarii Programului sunt apicultorii (persoane fizice, persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale) pentru acţiunile de combatere a agresorilor şi a bolilor specifice stupilor, în special a varoozei, raţionalizarea transhumanţei, măsuri de asistenţă pentru repopularea şeptelului apicol.

De sprijin financiar pot beneficia şi cooperativele agricole recunoscute conform legislaţiei în vigoare, numai pentru acţiunea de asistenţă tehnică pentru apicultori şi organizaţiile de apicultori.

Obiectivul Programului îl constituie îmbunătăţirea producţiei şi comercializării produselor apicole prin acordarea de sprijin financiar apicultorilor pentru achiziţionarea de: medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei, de colectoare de polen, colectoare de propolis, uscător de polen sau încălzitor miere, de mătci şi/sau familii de albine, de cutii în vederea reformării cutiilor uzate în urma deplasării acestora în pastoral, dar şi acordarea de sprijin financiar cooperativelor agricole pentru achiziţionarea de: maturator, centrifugă, topitor de ceară cu abur din inox.

„Valoarea sprijinului financiar alocat Programului Naţional Apicol pentru perioada 2017-2019 este de 97.626 mii lei, din care suma de 48.813 mii lei reprezintă contribuția Uniunii Europene la programele apicole naționale, care este distribuită astfel: pentru anul 2017 – 32.542 mii lei, pentru anul 2018 – 32.542 mii lei, iar pentru anul 2019 – 32.542 mii lei”, a precizat Florian Pavel, directorul APIA Bihor.

Informațiile necesare accesării PNA 2017 sunt disponibile pe site-ul instituției, la adresa: www.apia.org.ro, la link-ul: http://www.apia.org.ro/ro/directia-masuri-de-piata/apicultura/programul-national-apicol.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !