Aplaudat la scenă deschisă

De Gavril Nutiu
Miha Zupan
Miha Zupan - © FOTO: ROBBY BOROȘ
Fostul baschetbalist sloven Miha Zupan, component de bază al echipei CSM CSU Oradea în sezonul 2015/2016, când echipa noastră a cucerit primul său titlu de campioană națională, a fost prezent la meciul de duminică, cu BCMU Pitești.

Zupan s-a aflat la Oradea cu prilejul unui congres al Asociației Surdo-Muților, în calitate de ambasador al acestei organizații. După cum probabil că iubitorii baschetului orădean își amintesc, Miha suferă de deficiență de auz, fapt care nu l-a împiedicat însă să aibă o carieră profesionistă remarcabilă în acest sport. Zupan este considerat de altfel unul dintre cel mai de succes sportivi hipoacuzici din Europa.

Publicul prezent la Arena „Antonio Alexe” nu l-a uitat pe Miha și i-a făcut o primire călduroasă. Zupan a efectuat de altfel primul angajament onorific al meciului dintre CSM CSU și BCMU FC Argeș, luând apoi loc pe banca echipei orădene, la fel ca în urmă cu patru ani.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !