Aplicarea CAS pe drepturile de autor, inoportună

Clubul Român de Presă (CRP), Asociaţia Jurnaliştilor din România (AJR), Patronatul Presei Române (PPR), Asociaţia Patronală a Editorilor Locali (APEL), Uniunea Generală a Industriaşilor din România (UGIR) consideră drept inoportună aplicarea CAS pentru contractele de drepturi de autor ale jurnaliştilor de la 1 ianuarie 2011.

Semnatarii sunt de acord cu principiul contributivităţii la sistemul pensiilor de stat, însă doar în condiţiile aplicării de către guvern a măsurilor europene de sprijinire a industriei mass-media.

Momentul posibilei introduceri a CAS pentru drepturile de autor ale jurnaliştilor, dar exclusiv pentru cei care îşi desfăşoară activitatea doar în baza acestui tip de contract, trebuie corelat obligatoriu cu acela al intrării în vigoare a unor măsuri fiscale de susţinere a mass-media.

Această atitudine este determinată de raportarea acestor organizaţii la realităţile îngrijorătoare din industria mass-media, aflată încă într-o stare de fragilitate financiară şi a cărei redresare va fi lentă şi dificilă.

Semnatarii au raspuns invitaţiei la dialog adresată de ministrul Muncii, Mihai Seitan şi înţeleg imperativele Ministerului Muncii în materie de pensii. În acelaşi timp, cele patru organizaţii dau prioritate apărarii intereselor industriei mass-media.

CRP, AJR, PPR, APEL şi UGIR îşi vor continua demersurile şi dialogul cu autorităţile guvernamentale în scopul găsirii unor soluţii pentru redresarea industriei mass-media.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !