Aproape 700 de poliţişti cărăşeni, la datorie de Sf. Maria

Aproape 700 de poliţişti cărăşeni, la datorie de Sf. Maria
CARAŞ-SEVERIN – Poliţia judeţului ne informează că, în următoarele patru zile, un număr mare de oameni ai legii vor fi la datorie.

În perioada 15-18 august, în contextul evenimentelor prilejuite de sărbătoarea religioasă, polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin vor desfășura misiuni specifice, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, atât în localități și stațiuni turistice, cât și pe drumurile publice.

În cele patru zile, aproape 700 de polițiști cărășeni, din care 514 de ordine publică, vor fi la datorie, iar în jur de 174 de polițiști vor desfășura, în fiecare zi, misiuni specifice pentru asigurarea și menținerea ordinii și siguranței publice.

„119 polițiști rutieri, cu 65 de autospeciale de poliție și aparate radar, vor asigura prezența activă pe căile de acces spre lăcașurile de cult și stațiunile turistice, pe principalele drumuri naționale, în punctele cu risc crescut de accidente și la orele cu trafic intens, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor și blocajelor rutiere, dirijarea, fluidizarea și controlul circulației rutiere și pietonale în orașe și pe principalele drumuri din județ“, ne informează Poliţia judeţului.

A.M.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !