Aproape de titlul de campioni

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
Aproape de titlul de campioni
Juniorii II de la Crisul Oradea au avut un parcurs excelent la turneul de la Bucureşti.

Orădenii domină competiţiile naţionale şi la nivelul juniorilor. După ce în urmă cu mai puţin de două săptămâni, juniorii I de la CS Crişul s-au încoronat campioni naţionali, acum e rândul colegilor lor mai mici să le calce pe urme. La primul turneul final, desfăşurat în Bucureşti, poloiştii de la Crişul au obţinut victorii pe linie. „Copiii s-au comportat excelent. Steaua era considerată favorită, dar în meciul cu ei poloiştii noştri au jucat fantastic. Înaintea ultimei reprize conduceam cu 11-0, iar în ultima parte au marcat şi ei un gol. Susţinătorilor Stelei nu le venea să creadă. Nea Tolea Grinţescu (n.r. – preşedintele FR Polo) a făcut chiar o glumă, zicându-ne să mergem noi acasă că ne trimit medaliile de campioni, iar restul se luptă pentru locul doi”, a spus Ionel Bungău, directorul CS Crişul.

Antrenorul Eugen Băjenaru consideră că echipa a prins o zi de graţie în faţa Stelei. „Lor nu le-a intrat nimic, din 24-25 de şuturi avute au dat un gol, în timp ce noi am fructificat 11 din 13. Apărarea noastră a funcţionat foarte bine. Avem prima şansă la titlu, dar nu mă îmbăt cu apă rece. Un meci nu seamănă cu altul şi trebuie să arbordăm cu maximă concentrare fiecare meci de la turneul de la Oradea”, susţine antrenorul.

Victorii pe linie

În Capitală, poloiştii orădeni au înregistrat următoarele rezultate: 12-5 cu Dinamo Bucureşti, 18-5 cu Aqua Sport Târgu Mureş, 11-1 cu Steaua Bucureşti, 4-1 cu Triumf Bucureşti şi 15-2 cu Viitorul Cluj-Napoca. În clasament, Crişul are 15 puncte, fiind urmat de Steaua – 12 puncte şi Triumf – 9 puncte, practic cele trei echipe care mai păstrează şanse la titlul de campioană.

Lotul pe care antrenorul Eugen Băjenaru s-a bazat este format din Marius Ţic, Doru Maior – portari; Szilagyi Otto, Vlad Ţâncu, Vlad Cazacu, Alexandru Corodean, Maczko Mark, Hainer Erik, Andrei Oniţa, Alexandru Sfârle, Bogdan Paleacu, Şerban Pocian şi Dănuţ Buzle.

Turneul II va avea loc în perioada 13-15 iulie la Oradea.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !