Şapte deveni la naţională

Şapte deveni la naţională
Deva – Antrenorul naţionalei de futsal a României, Zoltan Jakab, a anunţat componenţa lotului pentru meciurile primului tur de calificare din cadrul CE de Futsal 2007 care se vor desfăşura la Deva, în perioada 18-21 ianuarie.

Şi de această dată şapte jucători, de la campiona României, FC CIP Deva, au fost convocaţi la naţională pentru importantele meciuri din grupa B cu Letonia, Anglia şi Bulgaria. Selecţionerul a apelat la serviciile interanţionalilor Lupu, Molomfălean, Matei, Gherman, Dobre, Măgureanu şi Al- Ioani, dar şi l-ar fi dorit şi pe portarul Juverdeanu, însă acesta e accidentat.

Lotul echipei naţionale de fotbal în sală a României se va reuni, la Deva, în data de 11 ianuarie şi va efectua un mini-cantonament înaintea startului oficial în preliminariile Campionatului European de Futsal 2007. Dacă România va câştiga grupa de la Deva va evolua, în perioada 18-25 februarie 2007, în Slovenia, în grupa G în cel de al doilea tur preliminar al CE 2007, alături de naţionala ţării gazdă, Belgia şi Republica Moldova.

Ciprian Marinuţ



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase