Aqua Crisus aruncă mănuşa presarilor

1Comentariu
ŞAUAIEU – Reprezentanţii instituţiilor de presă din Bihor sunt provocaţi la un concurs de pescuit organizat de proaspăt înfiinţata Asociaţie a Pescarilor Sportivi (APS) Aqua Crisus. Membrii asociaţiei îi aşteaptă pe jurnalişti sâmbătă dimineaţa pe malul acumulării Şauaieu.

Acesta este primul concurs de pescuit organizat de Aqua Crisus. Organizatorii aşteaptă câte doi reprezentanţi din fiecare redacţie pe care-i sfătuiesc să-şi aducă legitimaţiile de presă. Înscrierile se vor face pe malul apei începând cu orele 08:00.

 

„Va fi concurs de staţionar, adică se pescuieşte cu o singură undiţă, a declarat Mihai Togor, preşedintele asociaţiei Aqua Crisus. Mihai Togor a adăugat însă că pescarii se pot prezenta pe malul apei şi cu mai multe beţe. Printre tipurile de ustensile utilizabile în competiţie se numără varga (de 3, 4 sau 9 metri), rubensiana, match-ul sau bolognesa.

 

Concursul va fi guvernat de o serie de reguli. Cantitatea de nadă deţinută de fiecare pescar în parte n-are voie să depăşească 5 kilograme iar nădirea de control se va face cu o singură mână. Peştii vor fi scoşi din apă doar cu juvelnic din material textil.

 

Cu cât mai babane capturile, cu atât mai multe şanse de victorie, întrucât câştigătorii vor fi desemnaţi în funcţie de cantitatea de peşte prinsă (indiferent de specie), după schema 1 gram = 1 punct. Pentru a nu uzita de şiretlicuri, participanţii vor fi îndeaproape de o brigadă de arbitrii „surpriză”.

 

Pentru rezervări de locuri sau mijloace de transport, participanţii sunt îndemnaţi să contacteze APS Aqua Crisus prin e-mail la adresa mihaitogor@yahoo.com.

Sebastian Kovacs



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor