Ar confisca pet-urile de la scotocitori

Reactualizat la:
8Comentarii
Vor colectare diferenţiată
Vor colectare diferenţiată
Urmează controale pentru depistarea celor fără contracte de salubrizare.


Orădenii de rând şi firmele din oraş se pot trezi, cât de curând, cu Poliţia Locală la uşă. Primarul Ilie Bolojan anunţă că vor începe controale pentru a-i depista pe cei care nu au contracte de salubrizare şi pe cei care au declarat eronat numărul de persoane. Măsura ar avea rostul de-a sprijini aplicarea regulamentului nou de salubritate, ce se va afla pe masa consilierilor locali joi. Acesta prevede, printre altele, şi posibilitatea agenţilor de la Locală să confişte sacii cu peturi, în plină stradă, de la posesorii lor.

O măsură mult mai eficientă care ar motiva orădenii să devină clienţi ai operatorului de salubritate – plata gunoiului după cantitate şi nu după numărul de persoane nu se regăseşte în cuprinsul regulamentului.

Dezbătut public

În ianuarie 2015, Direcţia Tehnică a elaborat un proiect de regulament pentru salubrizarea din Oradea, în februarie l-a postat pe site-ul Primăriei şi la începutul lunii martie a fost pus în dezbatere publică. Forma finală a acestuia, modificată în urma dezbaterii publice, va fi supusă aprobării Consiliului Local în şedinţa extraordinară de joi.

Regulamentul stabileşte cadrul juridic unitar al serviciului public de salubrizare. Prevede că operatorii serviciului de salubrizare îşi pot desfăşura activitatea pe teritoriul municipiului Oradea numai pe baza licenţei emise de ANRSC, aceasta desfăşurându-se sub controlul, conducerea şi coordonarea administraţiei publice locale. De asemenea, toţi producătorii şi deţinătorii de deşeuri au obligaţia să deţină contract încheiat cu operatorul serviciului de salubrizare.

În privinţa colectării propriu-zise a deşeurilor, regulamentul prevede obligativitatea precolectării de către persoanele fizice şi juridice a deşeurilor, în sistem dual – fracţie uscată şi fracţie umedă, în recipienţi tip pubele, containere sau pungi/saci de plastic de culori diferite.

Infracţiune

Una din noutăţile regulamentului este încadrarea ca furt a sustragerii materialelor refolosibile din pubele. Pentru punctele de colectare a deşeurilor cu acces controlat (platforme îngrădite), asociaţiile de proprietari au obligaţia de a asigura permanent închiderea uşii de acces în interiorul punctelor de colectare. „Regulamentul ne crează posibilitatea să intervenim pentru rezolvarea problemei din colectarea diferenţiată”, spune edilul referindu-se la scotocitorii după materiale refolosibile. „Scotocirea şi scoaterea materialelor din pubele este furt, infracţiune prevăzută de lege. N-o să le facem dosare penale, nu e cazul. Dar echipe mixte ale Poliţiei locale, RER şi Eco Bihor vor patrula şi vor confisca toate materialele colectate de ei, ca măsură de descurajare”, zice Bolojan.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor