„Ar fi păcat să nu promovăm. Sperăm până în ultima clipă”

De Gavril Nutiu
2Comentarii
„Ar fi păcat să nu promovăm. Sperăm până în ultima clipă”
CSM Oradea și-a luat la revedere de la suporteri printr-o nouă victorie, cea de-a 19-a dintr-un total de 20 de meciuri disputate în actuala ediție a Diviziei A de handbal masculin.

Echipa orădeană a câștigat cu scorul de 38-34 ultinul meci al ediției, disputat în compania formației U Craiova.

Gazdele „s-au încălzit” mai greu, într-o partidă care nu mai prezenta nicio miză. Ca urmare, U Craiova a condus la pauză, scor 17-19, dar băieții antrenorului Sebastian Tudor au forțat ritmul în repriza secundă, impunându-se fără prea mari eforturi. CSM Oradea și-a respectat blazonul și și-a adjudecat victoria, scor final 38-34. Echipa noastră a încheiat un sezon extrem de fast, în care și-a dominat cu mare autoritate adversarele, asigurându-și promovarea cu mai multe etape înainte de final.

„Speranța moare ultima”

„În repriza a doua am încercat să ne surprindem adversarii prin repuneri rapide și un joc în mare viteză. Practic, aceasta a fost una din armele noastre secrete în acest campionat, alături de o pregătire fizică, dar și tehnico-tactică, foarte bune. Țin să felicit toți jucătorii, pe secundul meu, George Tăutu, precum și pe maseurul nostru, Dragoș. Cu toții și-au adus contribuția la această promovare, pentru care s-a muncit foarte mult. Avem și am avut tot timpul o echipă tânără, ambițioasă și dornică de progres. La ora actuală, avem șapte jucători orădeni în lot, ceea ce înseamnă foarte mult pentru orașul nostru. Dorim să întărim și mai mult elementul local, să creștem și să promovăm juniori în echipa de seniori”, a decarat după meci, Sebastian Tudor.

Referitor la viitor, antrenorul orădean speră într-o rezolvare fericită a situației în care se află echipa, pentru a putea să fie însrisă în Liga Națională.

„Noi sperăm până în ultima clipă, pentru că – nu-i așa? – spranța moare ultima. Președintele nostru, domnul Șerban Sere încearcă din răsputeri să găsească banii necesari pentru a susține această echipă în Liga Națională. Ar fi păcat să nu reușim acest lucru, pentru că băieții au muncit cu mult profesionalism. Suntem o adevărată familie, iar echipa poate să progreseze în continuare. Repet, ar fi mare păcat ca acești jucători să fie nevoiți să-și aleagă alte drumuri”, a conchis Sebastian Tudor.

CASETA TEHNICĂ

Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa 250
CSM Oradea – Univesitatea Craiova 38-34 (17-19)
CSM Oradea: Duma, Niculai – portari; Al. Pop 12 goluri marcate, Botea 5, Stroe 5, Munteanu 4, Laslo 4, Mihăilescu 3, Crăciun 3, Nițu 1, Iozu 1, Munea, Ivancov, Zamfir, R. Radu, Szilágzi. Antrenor: Sebastian Tudor. Secund: George Tăutu
Universitatea Craiova: Lupitu, Gheorghiță – portari; Ciorogaru 11, Păun 6, Mănescu 5, Luntraru 4, Rubeanu 3, Gușatu 2, Iovănescu 1, Zarițchi 1, Șerban 1, Iacov. Antrenor: Costin Dumitrescu. Secund: Marius Popescu
Arbitri: Alexandru Apostu, Florin Chinde (ambii din Baia Mare)



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor