Invitat principal a fost profesorul universitar Alexandru Borcea, preşedinte al „Asociaţiei Române pentru Industrie Electronică şi Software”. Printre altele, Alexandru Borcea a atenţionat că în cercetarea românească se investeşte prea mult în raport cu profitul pe care îl asigură dar şi că a devenit o fenomenologie obţinerea unor doctorate în domenii fără aplicabilitate. „În Germania, un cercetător cu titlu de doctor e implicat în viaţa socio-economică. La noi sunt mulţi doctori dar industria românească e axată prea puţin pe dezvoltare inovaţie şi cercetare”, a observat Alexandru Borcea.
Ar reforma cercetarea
Departamentul de Electronică şi Telecomunicaţii al Universităţii din Oradea a organizat, vineri, un „Seminar privind analiza unor oportunităţi de îmbunătăţire a calităţii procesului didactic şi a activităţii de cercetare ştiinţifică în mediul academic”.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
România
Circa 25-30 de copii bolnavi de cancer sunt internaţi zilnic la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca. Cu teamă, dar şi cu speranţa în privire, fiecare întreabă cu o voce stinsă: „Cum mi-au ieşit analizele?”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lista unităților de învățământ din județul Bihor care vor beneficia de programul „Masă sănătoasă” se extinde.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Spaţiile expoziţionale au fost regândite într-o manieră cronologică, o „poveste” centrată pe istoria oraşului şi a Cetăţii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pisica era blocată de mai multe zile în spațiul respectiv.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a intrat în posesia efectivă a unor terenuri vizate de coridorul de expropriere al viitoarei șosea de centură a orașului Aleșd, cu ajutorul unui executor judecătoresc, care a pus în aplicare mai multe proceduri de executare silită.
7
Citiți principiile noastre de moderare aici!