Ar trebui să mâncăm sănătos

Ar trebui să mâncăm sănătos
BUCUREŞTI – Ministerul Sănătăţii ar vrea să învăţăm să mâncăm mai sănătos. De aceea a elaborat un plan de prevenire bolilor provocate de alimentaţie, cum ar fi obezitatea, diabetul sau afecţiunile tiroidiene.

Mai uşor cu grăsimile, cu dulciurile şi mai multe ouă, fructe legume şi carne. Cam asta ar fi esenţa programului denumit “Planul de Acţiune privind Alimentaţia şi Nutriţia”. Unora această denumire le poate strârni amintiri neplăcute, pentru că România a mai avut de un plan de alimentaţie raţională, care a justificat raţionalizarea alimentelor.

De data aceasta Ministerul Sănătăţii, împreună cu OMS a elaborat un plan pe zone de risc. De exemplu, există regiuni în care apa nu conţine iod. Din această cauză apare guşa, iar nivelul de inteligenţă este mai scăzut! Copiii şi gravidele din aceste zone vor primi tablete de iodură de potasiu. De asemenea se va pune accetul pe consumul de lapte şi ouă.

Studiile arată că atunci când acestea lipsesc, creştere numărul celor bolnavi de TBC! Lipsa fierului duce la anemie, aşa că se va încuraja producerea unor alimente care să conţină, pe lângă vitamine şi fier. Mai puţine sucuri şi mai multă apă minerală, iar copiii să facă sport, ca să nu fie obezi!



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !