Arany Janos se rebrenduieste in Dacia, din septembrie

Arany Janos se rebrenduieste in Dacia, din septembrie
Încă de la jumătatea lunii octombrie a anului trecut, profesorii de la Colegiul Naţional Arany Janos din Salonta au decis, prin vot, că noul nume al şcolii va fi Colegiul Naţional Dacia.

Au fost propuse atunci mai multe variante: Colegiul Naţional Regele Mihai, Salonta, Ioan Slavici, Dacia, Regina Maria, Grigore Moisil, I.L. Caragiale şi Europa.Dar Dacia s-a considerat că este un brand mult mai puternic decât numele oricărui muritor. Schimbarea denumirii şcolii a fost decisă după ce în oraş, din anul şcolar 2011-2012, a apărut Grupul Şcolar Arany Janos, unitate şcolară în care sunt numai clase cu predare în limba maghiară, clase care până atunci funcţionaseră în cadrul Colegiului. Directorul Colegiului Liviu Galea spera că după acest pas Ministerul va aproba, în scurs timp, ceea ce cadrele didactice ale şcolii au decis. Se pare însă că între votul democratic al profesorilor şi decizia Ministerului Educaţiei e distanţă de un an.

Inspectorul general adjunct Nicolae Ungur consideră că schimbarea denumirii Colegiului Arany Janos în Colegiul Naţional Dacia va avea loc doar în septembrie 2012. Domnia sa invocă faptul că actele şi documentele şcolii sunt înregistrate în acest an şcolar pe numele Arany Janos şi că, oricum, începând de anul viitor şcolile îşi vor schimba denumirile. „De exemplu, Scoala cu clasele I-VIII Dacia din Oradea se va numi Şcoala gimnazială, în contextul în care din anul şcolar viitor la această şcoala va exista şi clasa pregătitoare şi va fi introdusă şi clasa a IX-a în ciclul gimnazial”, a spus inspectorul general adjunct Nicolae Ungur.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !