Arbitri, cu gândul la teste

Arbitri, cu gândul la teste
REŞIŢA – Chiar dacă testarea este programată în data de 4 martie 2007, ora 9.00., la Stadionul „Mircea Chivu“, arbitri care activează la nivelul judeţului Caraş-Severin şi-au reluat pregătirile încă de marţi, 9 ianuarie a.c., la ora 16.00.

Cei peste 70 de „cavaleri ai fluierului“, urmau să se întâlnească la Reşiţa, Caransebeş şi Bocşa. Astfel, la reunirea de la Stadionul „Mircea Chivu“ din Valea Domanului, s-au prezentat 22 de arbitri, din Reşiţa şi Oraviţa. Adică circa jumătate din cei aflaţi în evidenţele Comisiei Judeţene de Arbitri Caraş-Severin.

Fără corigenţi

„Am decis să ne întâlnim devreme, pentru a avea timpul necesar unei pregătiri cât mai bune, ne-a declarat Nicuşor Asandei, vicepreşedintele A.J.F. Nu vrem ca la examenele teoretice şi fizice să înregistrăm corigenţi.

Pentru că nu avem un corp de arbitri foarte mare, aşa cum ne dorim, pentru a putea acoperi cât mai bine calitativ, toate categoriile de campionate“. Să mai spunem că programul de pregătire se derulează de trei ori pe săptămână, marţi şi joi, de la ora 16.00. sau 16.30., şi sâmbătă, de la ora 10:00.

Marius Moraru



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase