4. iulie 2011 16:04; Reactualizat la: 4.07.2011 16:05


Arcasii s-au intrecut in acest weekend la Oradea

Sportivii de la Redpoint s-au remarcat la Cupa Cetăţii Sportivii de la Redpoint s-au remarcat la Cupa Cetăţii
CS Redpoint Oradea şi DJST Bihor au organizat două competiţii de tir cu arcul, Cupa Redpoint şi Cupa Cetăţii, care au avut la Stadionul Universităţii, respectiv la Cetate.

Cele două concursuri au reunit la start un număr de 72 de concurenţi, care s-au întrecut la categoriile de vârstă copii, juniori şi seniori. Competiţiile au contat pentru etapa a IV-a a Campionatului Naţional de tir cu arcul.

Cupa Redpoint s-a desfăşurat la arc compound şi arc olimpic. Clasamentul final a fost: 1. CSŞ Rădăuţi, 2. CSO Aninoasa, 3. CS Redpoint. Alte două cluburi orădene, CS GŞ „Alexandru Roman” şi CS Gym, au ocupat locurile V, respectiv VIII. Sportivii de la CS Redpoint au cucerit mai multe medalii la Cupa Cetăţii. Competiţia s-a desfăşurat în cadrul manifestărilor legate de Zilele Cetăţii Oradea. Întrecerile au avut loc la art tradiţional. La secţiunea arc tradiţional replică istorică, podiumul seniorilor a fost ocupat de sportivii de la Redpoint: 1. Ridi Francisc, 2. Kovács László, 3. Wilhelm Akos Sándor. La fel s-a întâmplat la grupa de vârstă copii, unde orădenii au monopolizat podiumul, după cum urmează: copii peste zece ani: 1. Kristoffi Mihály, 2. Pallak Csaba, 3. Babes Ardai István… 5. Biró Barna; copii sub zece ani: 1. Hajner Dora, 2. Rezmüves Katalin, 3. Arva Orsolya.

„A fost o competiţie de bun nivel valoric. Doresc să mulţumesc Direcţiei pentru Sport, care a asigurat fondurile pentru premierea sportivilor clasaţi pe podium, care au fost recompensaţi cu diplome şi trofee”, a afirmat preşedintele CS Redpoint, Mircea Stroe.

G.N.

Taguri: , ,

Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Sport local
Luceafarul Felix, remiza alba cu UTA Arad
Luceafarul remizeaza cu UTA pe teren propriu, scor 0-0, dupa un meci aprig disputat in care nu au putut concretiza [...] mai multe »
Sandu Lungu a obtinut a treia victorie intr-o gala K1 la Cluj
Cu toate că a luptat accidentat, Sandu Lungu a obţinut a treia victorie într-o gală K1 desfăşurată la Cluj. mai multe »
LPS Bihorul si George Baritiu vor juca finala
Pe terenul sintetic al Stadionului Municipal „Iuliu Bodola” luni au fost programate jocurile din semifinalele [...] mai multe »
Turneu sub egida UEFA la Oradea
Pe terenul sintetic de la Stadionul Iuliu Bodola se va desfăşura miercuri, începând cu ora 14, un turneu rezervat [...] mai multe »
Luceafarul Felix – UTA Arad
Miercuri, de la ora 18, Luceafărul Felix se duelează cu UTA Arad la Sânmartin. mai multe »
Larisa Florian si Barna Ruth, pe locul I la Lyon
Concursul de judo de Cupă Europeană pentru juniori de la Lyon a consemnat un succes remarcabil pentru sportivele [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren