Arestat după ce a furat un portmoneu dintr-un birou

De Otilia Șandor
Arestat după ce a furat un portmoneu dintr-un birou
Un bărbat bănuit că, profitând de neatenția angajaților, ar fi sustras un portmoneu cu bani dintr-un birou al unei societăți comerciale, a fost reținut de polițiști și arestat apoi de magistrați.

Miercuri, 3 aprilie, polițiștii l-au identificat și cercetat pe bărbatul de 34 de ani, din Drăgești, județul Bihor, bănuit că la 24 martie, în jurul orei 21:30, ar fi intrat în incinta magazinului unei firme din Hidișelu de Sus și, profitând de neatenția personalului societății, ar fi sustras dintr-un birou un portmoneu care conținea 2.500 de lei şi 120 de euro.

În urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii Secției nr. 5 de Poliție Rurală Oradea l-au reținut pe bărbatul de 34 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Joi, 4 aprilie, bihoreanul a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Acum se încearcă recuperarea prejudiciului și verificarea întregii eventuale activități infracționale a bărbatului.

Furturile de la firme se pot preveni

– În magazinele cu autoservire trebuie amenajat un colț cu rafturi, unde vor fi lăsate bagajele voluminoase ale clienților, care vor fi supravegheate de un angajat.
– Persoanele care hoinăresc prin magazin în mod „dezinteresat” şi urmăresc doar vigilenţa celor care supraveghează trebuie să dea de gândit.
– Atenţie sporită trebuie acordată persoanelor care pot ascunde sub vestimentaţie buzunare special confecţionate pentru a ascunde diverse produse.
– În magazinele unde există raioane de îmbrăcăminte şi cabine de probă, personalul care supraveghează trebuie să manifeste prudenţă maximă şi să nu permită accesul în cabina de probă decât cu un singur sortiment de îmbrăcăminte şi sub strictă supraveghere.
– Raioanele cu articole de mare valoare, cum sunt bijuteriile, aparatura electronică etc., trebuie amplasate cât mai departe de ieşirea din magazin, în expoziţii închise sau în spatele tejghelelor.
– Se va asigura un iluminat corespunzător pe timp de noapte a uşilor de acces în magazin.
– Transportul banilor trebuie făcut în condiţii de maximă securitate, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
– Înainte de închiderea magazinului trebuie controlate toate raioanele, pentru a nu oferi posibilitatea unui hoţ să rămână înăuntru,
– La magazinele cu program non-stop, servirea pe timpul nopţii se va face printr-un geam special amenajat, nefiind permis sub nicio formă accesul clienţilor în magazin, mai ales atunci când este deservit de un singur vânzător.
– Nu păstraţi sume mari de bani în casele de marcat şi nu oferiţi informaţii referitoare la paza societăţii unor persoane necunoscute.
– Nu de puţine ori, autorii unor astfel de fapte au profitat de neglijenţa manifestată de unii gestionari, patroni sau angajaţi în asigurarea securităţii valorilor deţinute, existând cazuri când nu s-a acţionat sistemul de alarmare la plecarea din firmă sau nu au fost asigurate cu pază bunurile societăţii.
– Pe timpul nopţii, magazinele trebuie să fie prevăzute cu sisteme de alarmă, să aibă închizători sigure şi grilaje, conform prevederilor Legii nr. 333/2003.
– Cu cât sistemul de siguranţă va fi mai sofisticat, riscul spargerii va fi diminuat!
– Totodată, trebuie avută în vedere selectarea cu grijă a personalului, ştiut fiind faptul că nu de puţine ori infractorii nu acţionează la întâmplare, ci cu sprijinul şi complicitatea personalului ce deserveşte unitatea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !