Arestat preventiv pentru furturi

Arestat preventiv pentru furturi
Judecătoria Marghita a admis marţi propunerea de arestare preventivă, pentru 20 de zile, a recidivistului Adrian Florin Venczel (23 ani), născut în Marghita dar domiciliat în Popeşti.

Individul a ajuns luni spre seară în Arestul Politiei Bihor, adus de un echipaj format din poliţiştii din Popeşti, agenţi ai Poliţiei Rurale Marghita şi poliţişti mascaţi.

Venczel este bănuit că începând din februarie 2009 şi până luna trecută ar fi comis şase furturi pe raza localităţilor Popeşti şi Poiana (comuna Tăuteu). Furturile s-au realizat prin intrarea prin efracţie în diverse locuinţe sau autoturisme parcate în cele două localităţi. Poliţiştii au reuşit să recupereze cam jumătate din prejudiciul în valoare de 9.000 de lei, cauzat prin sustragerea de casetofoane auto, motoferăstraie, computere, flexuri şi articole de îmbrăcăminte. Conform anchetatorilor, tânărul are doar opt clase şi nu are ocupaţie.

În aprilie 2007, Venczel Adrian a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru un furt comis în dauna Grupului Şcolar Industrial din Popeşti. El a fost însă eliberat mai devreme. De asemenea, el a mai fost implicat în anul 2005 într-un dosar penal, sub acuzaţia de furt, alături de inculpaţii Marius Nicolae Hamza şi Janoş Karda.

C.H.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !