Arestul orădean, la standarde europene

ORADEA - Noul arest din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor

a fost inaugurat azi în prezenţa ministrului Administraţiei şi Internelor, domnul Vasile Blaga şi a inspectorului general al Poliţiei Române, chestor principal Dan Valentin Fătuloiu.

„Am văzut azi prima etapă de modernizare a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor. Lucrările vor continua şi am convingerea că sediul inspectoratului bihorean va fi unul dintre cele mai moderne inspectorate din ţară. Poliţia este în plină dezvoltare, aşa că va trebui să le creem condiţii de lucru bune oamenilor noştri, o parte dintre vor trebui însă să îşi schimbe mentalitatea”, a declarat ministrul Vasile Blaga.

„În contextul procesului de modernizare a societăţii şi de adaptare la schimbările intervenite o dată cu aderarea României la Uniunea Europeană, conform noii concepţii de reabilitare şi modernizare a centrelor de reţinere şi arestare preventivă, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Poliţia Română au depus eforturi susţinute pentru îmbunătăţirea condiţiilor generale de detenţie şi respectarea drepturilor persoanelor deţinute. Arestul inaugurat azi respectă în totalitate normele europene”, menţionează comisarul şef Liviu Popa, şeful IPJ Bihor.

Noul corp de clădire inaugurat azi cuprinde 13 camere de arest cu patru paturi şi patru camere cu câte două paturi. Fiecare cameră este prevăzută cu grupuri sanitare individuale din inox, în sistem monobloc, alcătuite din closet, lavoar şi duş, conforme cu legislaţia europeană.

De asemenea, fiecare cameră de arest este prevăzută cu difuzoare pentru recepţionarea programelor informative, culturale şi de divertisment. Persoanele reţinute vor avea la dispoziţie şi un spaţiu special amenajat, unde vor putea să se uite la televizor sau vor putea juca şah, rummy, table etc.

Investiţia se ridică la 2.452.000 lei, iar lucrările au fost efectuate în perioada iulie 2006 – ianuarie 2007.

Ovidiu Morcan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !