Arhitectul Palatului Vulturul Negru, comemorat la Vad

1Comentariu
Arhitectul Palatului Vulturul Negru, comemorat la Vad
© Foto: Adam Freundlich
Au marcat 85 de ani de la trecerea în neființă a celebrului arhitect Jakab Dezső. Casele Adorján, Palatul Stern şi Primăria Salonta sunt câteva dintre lucrările sale în Bihor.

Cu prilejul comemorării, la Vadu Crişului a fost inaugurată o placă ce aminteşte de arhitect. Jakab Dezső s-a născut la Vadu Crișului în data 4 noiembrie 1864 şi a decedat la Budapesta, în 5 august 1932. Alături de Komor Marcell, Jakab Dezső este promotor al curentului inițiat de Lechner Ödön, secessionul maghiar.

A făcut studii la Vadu Crişului şi Oradea, iar în 1893 a obținut diploma la Universitatea Tehnică din Budapesta. A mai studiat în Italia, Germania, Franța, Anglia, Olanda, Belgia. La începutul carierei lucrează la mai multe birouri și dobândește experiență în practică. La început lucrează la Imre Francsek împreună cu Komor Marcell, mai apoi lucrează în biroul lui Korb și în biroul lui Pecz. Lucrează pentru o perioadă scurtă de timp și la Lechner Ödön. În 1896 a ajuns la Ministerul Agriculturii, la secția de proiectare a expozițiilor. El a proiectat mai multe lucrări pentru expoziția Millenium.

comemorare-arhitect-vad

În 1897 începe să lucreze cu Komor Marcell și în 1899 deschid o firmă împreună. Această colaborare durează până în 1918. În prima parte a carierei se specializează pe case individuale (Budapesta, străzile Szondy și Csengery – colț de stradă în 1899; Piața Döbrentei, 1902) și vila comună cu Komor Marcell, cu atelier, care a fost proiectată și realizată în 1909 la Budapesta, strada Keleti Károly nr. 29-31. Proiectul de la Târgu Mureș – Palatul Culturii și Palatul Administrativ, la Subotica – clădirea Băncii în 1907, Ștrandul în 1909, Teatrul Erkel din Budapesta (1912-1913) fac parte din portofoliul clădirilor publice care poartă semnătura sa.

La începutul anilor 1920 începe să colaboreze cu ginerele lui, Sós Aladár. Printre realizările sale se mai numără participarea la concursurile de sculptură, cu monumente memorabile: Mausoleul Kossuth, la Budapesta -1902, proiect realizat împreună cu Komor Marcell și Vedres Márk, proiectul sculpturii Kossuth în 1908, împreună cu Komor Marcell și Kallós Ede.

vad2

Cea mai reprezentativă clădire a stilului lui Dezső Jakab, în Oradea, este Palatul Vulturul Negru. Acesta a fost construit între 1907-1908 de arhitecții orădeni Marcell Komor și Dezső Jakab, în stil Secession. Antreprenorul lucrării a fost Ferenc Sztarill. Pe locul acestei clădiri s-a aflat Palatul Arborele Verde, care dispunea de o sală ce găzduia manifestările culturale și politice.

Clădirea este multifuncțională, cuprinzând, la vremea inaugurării, cazino, hotel, birouri, restaurant, grupate în trei corpuri asimetrice.

vad

Duminică, la centrul etnografic din Vadu Crişului, cei prezenţi la comemorarea arhitectului au fost salutaţi de ing. Ioan Hasas, viceprimarul comunei Vadu Crişului. După recitalul artistului orădean Meleg Vilmos, a urmat prezentarea vieţii şi a activităţii marelui arhitect născut la Vadu Crişului, după care a vorbit Wittner Krisztina, arhitectul-șef al orașului Szentes, din Ungaria. Dezvelirea plăcii comemorative a fost făcută de viceprimar şi de deputatul Szabó Ödön.

Lucrările lui Jakab Dezső în Bihor:

-1905-1906, Oradea, str. Patrioților nr. 4-6, Casele Adorján

-1906, Oradea, Casa de economii (Concurs: premiul II)

-1906, Oradea, Camera de Comerț și Industrie (Concurs: premiul I)

-1905, Salonta, Primăria (Concurs: premiul II)

-1908-1909, Oradea, Palatul Stern

vad5



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor