Arhitectura constructiilor, dezbatuta

Arhitectura constructiilor, dezbatuta
Oamenii de afaceri şi responsabilii din administraţia locală şi centrală au dezbătut teme vitale pentru Bihor.

Ministrul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Turismului şi Mediului de Afaceri, Maria Grapini, a fost vedeta Conferinţei Regionale „Arhitectura transfrontalieră a construcţiilor”, organizată de Federaţia Patronilor Bihor, Confederaţia Asociaţiilor de Afaceri Transilvania şi Confederaţia Industriaşilor şi a Angajatorilor din Ungaria MGYOSZ, sub înaltul patronaj al Uniunii Naţionale a Patronatului Român. Participanţii au vrut să afle de la invitaţi ce măsuri active propun pentru IMM-uri, ce măsuri de promovare a arhitecturii rurale şi ce norme estetice sunt propuse pentru mediul rural.

Prezent la eveniment, viceprimarul Oradiei, Mircea Mălan, a considerat că temele propuse în discuţie sunt „extrem de inspirate şi de actuale şi că readuc în discuţie problema absorbţiei fondurilor europene şi calitatea lucrărilor executate în beneficiul administraţiilor locale. Viceprimarul a subliniat că infrastructura de afaceri este foarte importantă pentru dezvoltarea oraşului şi că nu trebuie ratată şansa de finanţare a unor proiecte din fonduri europene, fiindcă marile probleme nu se rezolvă doar din resurse proprii. La această conferinţă au fost prezenţi aproximativ 180 de întreprinzători, precum și reprezentanţi ai administraţiilor locale, întreprinzători privați din domeniul construcțiilor din: Bihor, Arad, Timiş, Cluj, Caraş, Hunedoara, dar şi invitați din Ungaria şi de la vârful instituţiilor cu care patronatele au relaţii directe: ministrul Apelor, Pădurilor și Pisciculturii, Lucia Varga, ministrul IMM-urilor, Mediului de Afaceri și al Turismului, Maria Grapini, secretarul de stat al Ministerului Fondurilor Europene, Alin Mitrică, prefectul Claudiu Pop, preşedintele CJ Cornel Popa, vicepreședintele Ioan Mang, deputaţii Ioan Cupsa , Florica Cherecheş, Gheorghe Costin, senatorul Gavrilă Ghilea, directoarea Direcției Tehnice al CNADNR Mărioara Capră, directorul ITM Marius Rotar, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor Călin Ivan Sorin Leţ, director executiv BRECO Livia Banu, conf. univ. dr Universitatea din Oradea Marcela Prada.

Lucrări din comunism

Desemnată la Gala Brandurilor Bihorene, organizată de FPB drept omul politic al anului 2012, ministrul delegat Lucia Varga a spus în deschiderea evenimentului că „proiectele dumneavoastră sunt priorităţile noastre“. Varga spune că lista de investiţii a ministerului pe care îl conduce conţine o listă de 258 de lucrări încă de pe vremea comunismului care în fiecare au primit o picătură de finanţare, dar care în acest fel nu-şi mai ating obiectivul pentru care au fost iniţiate. Lucia Varga vrea să schimbe paradigma şi să finanţeze lucrările începute după gradul de realizare, respectiv cele realizate în proporţie de peste 80% să fie finalizate, cele realizate în proporţie de peste 50% să fie finalizate în 4-5 ani. Ministrul de la Ape intenţionează să gândească integrat sistemele de apă şi canalizare, să nu cârpească proiecte“, să luăm proiectele de la izvoare, de la colectarea apelor, de la baraje, zone umede în naval“. Utilizarea potenţialului turistic şi hidroenergetic al resurselor de apă, crearea cadrului legislativ ca acestea să fie o oportunitate pentru mediul de afaceri astfel încât să producă energie e pe lista ministrului Lucia Varga. În ceea ce priveşte exploatarea gazelor de şist, ministrul vrea să ia o decizie în cunoştinţă de cauză, deoarece consider că a văzut rapoarte “pro şi contra, în funcţie de interese”. Lucia Varga doreşte o evaluare independentă asupra resurselor de ape subterane şi asupra impactului pe care îl va avea asupra apelor geotermale. „Cel mai important proiect al meu este însă să pun ordine în păduri, să nu se mai fure nimic din pădurile din România”, a declarat ministrul.

Soc, catastrofa, tragedie

Cred ca ne indreptam spre Est

Dura cu primii 100 datornici

 

 

 

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase